Anul 2018 – an cu mai multe promisiuni şi cu mai puţine reforme

fingerscrossed

Au trecut trei ani de la începerea reformării tuturor domeniilor de activitate în Ucraina –   de la domeniul ocrotirii sănătăţii şi până la serviciul de stat. Însă ritmul reformelor nu este cel dorit. Cum va fi el în 2018?

Anul 2018 este un an preelectoral, de aceea el va aduce multe riscuri. Experţii văd cel mai mare risc în creşterea populismului. Diferite formaţiuni politice le vor promite ucrainenilor marea şi sarea, însă rămâne sub semnul întrebării îndeplinirea celor promise. Expertul Irina Bekeşkina a observat că în 2018 „va începe o licitaţie a promisiunilor nereale, iar reformele, care vor cauza o rezistenţă cât de mică, pur şi simplu, nu vor fi desfăşurate”.

În pofida condiţiilor existente, baza reformelor a fost pusă mai înainte. Astfel, Parlamentul a votat reformele pensiilor, învăţământului şi ocrotirii sănătăţii, care urmează să fie realizate. În societate nu există o rezistenţă care să creeze obstacole serioase în calea reformelor respective. Însă în domeniul medicinii, potrivit experţilor, este foarte înalt nivelului corupţiei, iar medicii, care în prezent primesc sume mari în mod ilicit, se vor opune reformei medicinii în Ucraina şi nu se ştie dacă un salariul convenţional de 30 mii de grivne ar putea servi drept motivaţie, deoarece în momentul de faţă veniturile lor ilicite depăşesc şi această sumă.

În consecinţă, în anul 2018 nu ne putem aştepta la iniţierea unor noi reforme, se vor căuta posibilităţi pentru continuarea celor începute, vor fi scoase din punctul mort unele reforme lăsate în voia sorţii. În punctul mort se află şi reforma sistemului electoral, însă experţii stau la îndoială că se va face ceva în această privinţă: adoptarea în 2018 a noii legi electorale nu este în interesul multor actori politici. Proiectul noii legi electorale prevede desfăşurarea alegerilor după listele deschise de partid. Apare întrebarea: oare deputaţilor aleşi după sistemul majoritar le trebuie noi dureri de cap?

O problemă serioasă constituie nivelul corupţiei, iar crearea Curţii anticorupţie, despre care a declarat chiar în primele clipe ale noului an Preşedintele Petro Poroşenko, va rămâne în agenda zilei. Directorul executiv al Transparency International, Iaroslav Iurcişin, menţionează că până la punerea în funcţiune a sistemului judiciar au mai rămas şase luni. Iar din primăvara anului 2018 Ucraina intră în anul electoral, iar formarea oricăror instituţii în asemenea perioade este foarte politizată.

Prin urmare, anul 2018 nu se va încununa cu realizări ponderabile pe frontul reformelor, ci cununa lui va fi împletită din florile sterpe ale promisiunilor.

Добавить комментарий