Aproape 12 milioane de persoane, strămutate din cauza conflictelor în 2017

11068741

Conflictele din întreaga lume au forţat aproape 12 milioane de persoane să-şi părăsească locuinţele şi să se mute în interiorul graniţelor ţărilor lor anul trecut, un număr record pentru ultimul deceniu, potrivit unui raport publicat miercuri de Internal Displacement Monitoring Centre (IDMC), organismul care monitorizează situaţiile de deplasare internă, relatează AFP.

În total, 11,8 milioane de persoane au fost strămutate în 2017 din cauza conflictelor şi a violenţelor (aproape de două ori mai mult decât cele 6,9 milioane de persoane nevoite să facă acelaşi lucru în cursul anului anterior), potrivit raportului IDMC şi cel al Consiliului Norvegian pentru Refugiaţi (NRC).

«Este cea mai mare cifră înregistrată în ultimul deceniu», a declarat Alexandra Bilak, directoarea IDMC, la Geneva.

La nivel mondial, sunt în total aproape 40 de milioane de persoane strămutate pe teritoriul ţărilor lor din cauza conflictelor, menţionează raportul.

«Numărul impresionant de persoane nevoite să-şi părăsească locuinţele din cauza conflictelor şi a violenţelor trebuie să ne deschidă ochii tuturor», a declarat Jan Egeland, secretar general al Comitetului Norvegian pentru Refugiaţi.

În ceea ce priveşte deplasările interne din 2017, 76% provin dintr-un grup de zece ţări, din care fac parte Siria, Republica Democratică Congo şi Irak, trei ţări care reprezintă jumătate din aceste persoane.

În Siria, circa 2,9 milioane de persoane au fost strămutate anul trecut, multe dintre ele pentru a doua sau a treia oară, numărul total de persoane strămutate ajungând la 6,8 milioane în această ţară devastată de război.

Yemen, care s-a aflat înainte în capul listei, nu se mai află printre primele zece ţări afectate de acest fenomen, dar acest lucru ar putea fi o consecinţă a dificultăţilor de acces în ţară, aflată în prezent în război, şi a lipsei de informaţii.

Totodată, raportul menţionează că 18,8 milioane de persoane din 135 de ţări au fost strămutate din cauza catastrofelor naturale (inundaţii, furtuni şi cicloane).

Sursa: Agerpres

Добавить комментарий