La 9 martie se vor împlini 201 ani de la naşterea poetului naţional al ucrainenilor Taras ŞEVCENKO
Cernăuţiul este unul din puţinele oraşe de pe continent, care îi are ridicate pe postamente două genii a două neamuri – Taras Şevcenko şi Mihai Eminescu, primul fiind simbolul spiritual al poporului ucrainean, iar celălalt – Luceafărul poeziei româneşti. Eminescu a făcut carte la Cernăuţi şi tot aici i-a fost debutul literar. Probabil, că la Cernăuţi a aflat despre creaţia lui Mihai Eminescu ucraineanul Vasyl Şciurat, care la începutul secolului al XX-lea a realizat primele traduceri din poezia eminesciană în limba lui Taras Şevcenko, trecându-l pe autor printre cei mai mari poeţi europeni ai secolului al XIX-lea. Şi tot la Cernăuţi, în zilele noastre, a fost editată una dintre cele mai strălucite traduceri ale poemului eminescian „Luceafărul” în întregul spaţiu lingvistic slav. Osârdia autorului acestei traduceri, poetul cernăuţean Vitali Kolodii, a fost menţionată cu premii în România şi Republica Moldova. Putem spune că de la Cernăuţi Eminescu a pornit şi spre spiritualitatea ucraineană, graţie unor personalităţi eminente din „neamul lui Taras”.
Dar şi românii, îndeosebi cei bucovineni, au ştiut şi ştiu să-l aprecieze pe Marele Cobzar al poporului ucrainean. Oare nu este simbolic faptul că de sub auspiciile aceleiaşi edituri cernăuţene, „Bukrek”, au văzut lumina tiparului ediţiile bilingve – în ucraineană şi română – a „Luceafărului” eminescian şi al „Cobzarului” şevcenkian?! Poetul şi traducătorul din ucraineană de la Suceava, Ion Cozmei, care a realizat o versiune în română mai perfectă a poeziei şevcenkiene, a dorit anume la Cernăuţi să apară volumul bilingv al „Cobzarului”. Dar dacă răsfoim filele de istorie împreună cu Ion Cozmei, el străduindu-se să dezvăluie tema „Şevcenko şi România” şi ca exeget, aflăm că în perioada ţaristă, când creaţia lui Taras Şevcenko era interzisă în Ucraina, „Cobzarul” era adus acolo clandestin şi una din căile sigure era prin România.
Profesorul universitar, Bogdan Melniciuk, cercetător exigent al şevcenkienei bucovinene, afirmă: „În anii 60 ai secolului al XIX-lea poetul bucovinean Iuri Fedkovyci a scris mai multe poezii consacrate lui Şevcenko, care, în perioada până la Ivan Franko au fost cele mai originale şi cu pondere mai mare pe această temă. La acest moment m-am referit în mai multe articole, precum şi în cartea „Şevcenkiana poetică ucraineană”. Şi am arătat că despre Şevcenko au scris şi Isidor Vorobchievici, Silvestr Iarycevski, Constantin Malyţki şi alţii. Este interesant faptul că la crearea şevcenkienei bucovinene au fost antrenaţi şi reprezentanţi al altor literaturi, îndeosebi a celei germane.
La începutul anilor 70 ai secolului al XIX-lea la Cernăuţi a apărut cartea despre Şevcenko semnată de Georg Obrist. Ea includea şi versuri de Taras Şevcenko în traducere germană. La drept vorbind, Georg Obrist a creat baza pătrunderii poeziei lui Taras Şevcenko în lumea germană. Graţie traducerilor în limba germană despre opera poetică a lui Taras Şevcenko a aflat întreaga Europă.
Iar la începutul secolului al XX-lea Silvestr Iarycevski, care a trăit şi a activat la Siret, a publicat poezia „Scoală-te, Prometeu!”. Mi se pare că Silvestr Iarycevski a fost primul care l-a numit pe Taras Şevcenko Prometeu. Cartea lui Silvestr Iarycevski despre Marele Cobzar a văzut lumina tiparului în limba germană, în anul 1914, ea fiind consacrată centenarului naşterii lui Şevcenko. Iar în zilele noastre ea a fost tradusă în limbile ucraineană şi română şi împreună cu textul originalului, datorită sârguinţei profesorului Volodymyr Antofiiciuk, a fost tipărită la Editura Universităţii Cernăuţene. Deci, această carte, după o perioadă de aproape o sută de ani, s-a întors la cititorii din mediul lingvistic ucrainean, român şi german”.
Şi Taras Şevcenko, şi Mihai Eminescu au lăsat posterităţii testamente spirituale. Marele Cobzar a dorit să fie înmormântat pe malul Niprului şi în stepa largă, iar Luceafărul poeziei româneşti, de asemenea, şi-a dorit „un somn lin” în mijlocul naturii. Şi iarăşi recurgem la simboluri. Când corpul neînsufleţit al lui Taras Şevcenko a fost adus din Sankt-Petersburg şi înhumat la Kaniv, pe Colina Călugărilor, în timpul parastasului la Biserica Naşterea Domnului din Kiev, construită în anul naşterii poetului, sicriul lui a fost acoperit cu un giulgi, brodat de o domniţă moldoveancă. Acest giulgi şi astăzi se păstrează în fondurile Muzeului de Artă din Kiev. O altă legendă spune că pe Colina Călugărilor au fost înhumate şi rămăşiţele pământeşti ale hatmanului zaporojean, Ioan Potcoavă, fost şi domnitor moldovean, proslăvit în una din poemele şevcenkiene.
La Cernăuţi monumentele lui Taras Şevcenko şi Mihai Eminescu se află în acelaşi cartier din centrul oraşului. Ele apropie spiritual cele două popoare.