Arabia Saudită a executat un membru al familiei regale, acuzat de uciderea unui om de rând

ret_printul_71199900

Prinţul Turki bin Saud al-Kabir a fost condamnat la moarte pentru că a împuşcat un concetăţean, Adel al-Mahemid, în timpul unei dispute, informează site-ul ziarului The Independent.

Metoda de execuţie rămâne necunoscută, dar majoritatea celor executaţi în Arabia Saudită sunt decapitaţi cu o sabie.

Prinţul a pledat vinovat în faţa acuzaţiilor de a-l fi împuşcat pe compatriotul său, în urma unei dispute care a avut loc într-o tabără din deşert, aflată la marginea capitalei Riad, în anul 2013.

În momentul în care al-Kabir a realizat că victima sa era un concetăţean, a informat Poliţia.

Familiei victimei i s-au oferit compensaţii financiare, pentru a nu solicita pedeapsa cu moartea, dar propunerea a fost refuzată.

Arabia Saudită a executat 158 de persoane, în anul 2015, numai Iranul şi Pakistanul au reuşit să depăşească aceste cifre, potrivit Amnesty International.

Casa Regală saudită are sute de membri, iar aceştia sunt foarte rari condamnaţi la moarte. Ultima asemenea execuţie a avut loc în anul 1975, Faisal bin Musaid al Saud fiind condamnat la moarte pentru asasinarea unchiului său, regele Faisal.

Добавить комментарий