Artistul Orest Kryvoruciko, autorul stemelor orașului și regiunii Cernăuți, petrecut pe ultimul drum

iuldR0TqYWUtWuOyQkE6.w695

Orest Kryvoruciko,  autorul stemei orașului și a regiunii Cernăuți a fost condus astăzi pe ultimul drum. Artistul a fost înmormântat pe Aleea de Onoare de la Cimitirul central din Cernăuți. Toate cheltuielile legate de înmormântare au fost suportate de Primăria orașului Cernăuți.

În ultima perioadă Orest Kryvoruciko a fost internat la terapie intensivă, după ce a fost diagnosticat cu coronavirus. Inima lui a încetat să bată pe 26 martie.

1617021627_1929

Artist grafic, membru al Uniunii Naționale a Artiștilor din Ucraina, Orest Kryvoruciko   participat la circa 80 de expoziții internaționale  și are peste 20 de expoziții personale (grafică, picturi), în mare parte în Austria. Lucrările artistului au fost expuse în peste 30 de țări, se află în muzee și colecții private.

Este autorul stemei și drapelului regiunii Cernăuți, precum și a medaliei „Întru slava Cernăuțiului”.

De menționat că stema Regiunii Cernăuți a fost adoptată oficial la data de 16 decembrie 1994 printr-o decizie a Consiliului Regional Cernăuți. Stema este formată dintr-un scut heraldic de model «spaniol» caracteristic stemelor occidentale, care este împărțit vertical în două părți egale. În partea dreaptă a scutului este reprezentată pe un fundal roșu o porțiune dintr-o poartă de cetate, care aparținea orașului Cernăuți și sub ea o ramură verde de tei. În partea stângă a scutului sunt reprezentate pe un fundal verde trei fructe de jir, care simbolizeaza pădurile de fag din Bucovina.

Deasupra scutului se află un șoim argintiu care încoronează scutul. Imaginea șoimului provine din stemele slave din secolele XII-XIII. Șoimul heraldic simbolizează frumusețea, curajul și inteligența. În jurul scutului sunt ramuri de frunze ruginii de fag pe care se încolăcesc benzi galben-albastre, reprezentând culorile steagului național al Ucrainei.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий