Associated Press despre problemele din spitalele din Ucraina: Autopsia pacienților decedați de COVID-19  sub cerul liber și  lipsa medicilor infecționiști

1000 (1)

Jurnaliștii de la Associated Press au realizat un amplu reportaj despre felul cum face față sistemul medical ucrainean în fața pandemiei de coronavirus, notează Libertatea Cuvântului. În materialul publicat  luni „Ukraines hospitals under strain even with few virus cases”  se vorbește despre situația dramatică în care se află spitalele ucrainene, în special cele din Cernăuți. „Lucrătorii medicali poartă măști și costume de protecție improvizate și  pungi de plastic peste încălțăminte. Un spital  cu 150 de locuri destinat pacienților cu Covid- 19 are acum 250 de pacienți. În lipsa sistemelor de filtrare autopsiile se fac afară, sub copaci, în loc de morga spitalului.  Sistemul medical problematic din Ucraina a fost împovărat de COVID-19, chiar dacă luni s-a raportat un număr relativ redus de cazuri — 15.648 de infecții și 408 decese. Nicăieri nu este mai evidentă problema decât în orașul vestic Cernăuți, cu 2.324 de infecții confirmate în oraș și în regiune. Este considerat un punct fierbinte de contaminare, împreună cu un alt oraș vestic, Ivano-Frankivsk„ scrie Associated Press.

În articol se menționează că mii de ucraineni care aveau locuri de muncă temporare în Europa au revenit acasă pe fondul pandemiei. Mulți dintre ei au venit acasă infectați cu Covid 19. Pe măsură ce spitalele nu mai sunt capabile să facă față numărului mare de pacienți infectați, medicii sunt nevoiți să își procure pe cont propriu  echipament de protecție sau să folosească echipamente improvizate.

„Sufletul meu strigă. Avem un deficit de echipamente medicale și mijloace de protecție   individuală. Drept urmare, ne infectăm «, spune Mykola Șarahlyțkyi, un anestezist de la Spitalul Regional din Cernăuți.

Autorii materialului amintesc atât economia coruptă din Ucraina, cât și de epuizarea bugetului din cauza războiul cu militanți proruși din Donbas.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

2000 1000

Добавить комментарий