Ateliere meșteșugărești pentru românii din comunitățile din Ucraina și Serbia

DSC_0726

Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor organizează, în perioada 19-25 iunie, proiectul ,,Ateliere meșteșugărești pentru românii din comunitățile din Ucraina și Serbia”, la Statul meșteșugurilor, din comuna Comana, Jud. Giurgiu, România.

Proiectul constă în ateliere de meșteșuguri tradiționale, ce vor avea obiectivul de a reabilita elemente culturale pierdute sau pe cale de dispariție și de a conferi localnicilor o activitate economică suplimentară, ce poate consolida legăturile culturale și economice dintre românii de peste granițe și România, prin participarea la târguri.

Atelierele urmăresc repunerea în valoare a meșteșugurilor locale prin aducerea unor cursanți la Satul meşteşugurilor din Comana. Cursanții, în număr de 24, vor proveni din comunitățile românești din Ucraina (Nordul Bucovinei și Sudul Basarabiei) și Serbia (Voivodina și Timoc). Aici vor participa la ateliere organizate de Asociația Moara de hârtie, cu meșteșuguri precum prelucrarea lemnului, țesutul și fabricarea hârtiei artizanale. Pe lângă aceste cursuri, vor fi organizate și vizite la obiective de patrimoniu național.

Partenerii proiectului sunt Primăria Comana, Asociația Moara de Hârtie, Administrația Parcului Natural Comana, Liceul Tehnologic nr. 1 Comana.

Sursa: ICR

Добавить комментарий