Autori sunt mulți, editori – mai puțini, iar investitorii aproape că lipsesc

1567355526

Revistele în limba română pentru românii din Ucraina, de regulă, apar spre finele anului, periodicitatea lor neputând fi respectată din simplul motiv al lipsei finanțării. Astfel, recent au văzut lumina tiparului primele două numere (comasate într-un singur volum solid) pentru anul curent ale revistei de cultură „Mesager bucovinean”. Tema principală, titrată pe copertă, este „Literatura română în Ucraina”. Or, după cum remarcă mediatorul discuțiilor pe tema dată, Ștefan HOSTIUC, poet, istoric literar și redactor-șef al revistei, „românii din Ucraina trebuie să aibă mereu în vedere că, în lipsa unui mediu lingvistic sănătos, literatura română este cel mai important mijloc prin care își formează deprinderi de exprimare corectă și își păstrează identitatea națională, iar instituțiile statului român înființate special pentru a-i sprijini nu trebuie să uite nicio clipă că au datoria sacră să le vină în ajutor prin strategii serioase și de lungă durată”.

La discuții participă doamna Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, dl Marin Gherman, doctor în politologie și poet, ambii din Cernăuți, dl Mircea Irimescu, inginer din Rădăuți, dna Gina Puică, lector universitar, doctor din Suceava, și scriitorul Arcadie Suceveanu din Chișinău. În cadrul acestor discuții, renumitul nostru bucovinean, dl Arcadie Suceveanu, a subliniat: „La Cernăuți, în toate perioadele au existat scriitori români (poeți și prozatori, dar și traducători din limbile rusă și ucraineană) de o incontestabilă valoare. Astăzi, cei mai importanți dintre ei s-au integrat cu succes în procesul literar general românesc, cărțile lor apar și sunt comentate atât la Chișinău, cât și la București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, creația lor figurează în diverse culegeri și antologii, numele lor este inclus în mai toate dicționarele și enciclopediile literare românești. Uneori, ei reușesc să-și scoată cărțile și la Cernăuți, dar acestea sunt apariții sporadice, tipărite în afara unor programe editoriale finanțate de stat. Cel mai mare „minus” însă îl constituie faptul că tipăriturile în limba română sunt extrem de puține și nu ajung în fondurile bibliotecilor publice și școlare. Câtă vreme în nordul Bucovinei tipăriturile în limba română sunt mereu insuficiente, se impune de urgență crearea la Cernăuți a unei edituri românești importante, de nivelul celor ucrainene. În interbelic, aici au existat zeci de case de editură și librării. Și nu trebuie să-i sperie pe cei ce nu au curajul să facă un asemenea pas lipsa unor condiții propice de constituire și funcționare a unei asemenea edituri, căci ele, am în vedere condițiile, întotdeauna pot fi create”.

Nu punem la îndoială adevărul spuselor poetului Arcadie Suceveanu, însă realitatea e cu totul alta: rar care editură are un nivel de rentabilitate înalt, chiar dacă editează cărți în limba de stat cu tiraje mult-puțin mai mari decât le au cărțile în limbile minorităților naționale, inclusiv în limba română. Pentru ca editorului să-i fie convenabil să tipărească asemenea cărți, cheltuielile trebuie să le suporte autorul sau, în cel mai bun caz, sponsorul acestuia. Iar în perioada reformelor și crizelor economice este aproape imposibil să contezi pe subvenții din partea statului. Și dacă, în cele din urmă, se găsește un investitor, acesta ar prefera alt domeniu de activitate, dar nu editurile. Editarea de carte este doar o parte a procesului, ea mai trebuie comercializată, fapt asupra căruia au accentuat și alți participanți la discuția inițiată de revista „Mesager bucovinean”. În acest context dl Marin Gherman conchide: „O editură românească nu poate concura cu o editură ucraineană. Ar fi bine să existe un fond special, acordat de Kiev sau de București, dacă nu vrea Kievul, pentru tipărirea de carte românească. Aceasta ar scuti micile edituri românești din regiune de grija de a găsi sponsori. Din păcate, posibilitățile financiare ale acestor edituri sunt atât de modeste, încât nici nu poate fi vorba de investirea unor bani proprii în producția de carte. Autorii de cele mai multe ori scot ultimii bani din buzunar pentru a edita o carte. Situația este mai mult decât tristă”.

Soluția pe care o propun participanții la discuție este cea a rezistenței prin cultură, ceea ce pentru comunitatea românească din Ucraina nu este ceva nou.

Lasă un răspuns