Autoritățile din Kiev au început să distrugă măștile și mănușile folosite în timpul epidemiei de coronavirus

06a575f-masky

Autoritățile din Kiev au început să colecteze și să distrugă măștile și mănușile de protecție, folosite în timpul epidemiei de coronavirus. Acestea sunt adunate în containere speciale, amplasate în mai multe centre comerciale, după care sunt ambalate ermetic și duse la ardere.

Distrugerea măștilor şi mănuşilor de protecţie este asigurată de companii private, contractate de Primăria Kievului.

Prima etapă constă în arderea deșeurilor la 700 de grade. Resturile sunt distruse în cadrul celei de-a doua etape, la temperatura de 1000 — 1200 de grade. Gazele emise în urma arderii sunt trecute printr-un filtru special, pentru ca atunci când va ajunge în atmosferă să nu fie sursă de poluare”, declară consilierul local Konsteantîn Ialovoi.

Problema e că majoritatea oamenilor continuă să arunce măştile şi mănuşile folosite în coșurile de gunoi obișnuite.

În jur de 50 de țări și-au obligat cetățenii să poarte măști în locurile publice pentru a evita răspândirea infecţiei. În altă ordine de idei, ecologiștii trag semnale de alarmă asupra pericolului pe care îl prezintă materialele de protecție pentru mediu, având în vedere că sunt confecționate din plastic.

1955e3b-masky2 9eb1004-masky690

Добавить комментарий