BANCURI

Ion se apropie de gardul lui Gheorghe şi-i spune:

— Ieşi în drum să mai discutăm ceva.

— Nu pot, răspunde acela. Nevasta nu-mi dă voie.

— Ia-o şi pe dânsa.

— Atunci nu vom mai putea discuta, va trebui doar s-o ascultăm.

* * *

Pacientul la medic.

— Am un necaz straşnic, domnule doctor. Cum mănânc, îmi vine un somn straşnic, iar după somn, cum mă trezesc, îmi vine din nou o poftă de lup. Ce boală o fi şi aceasta?

* * *

— Cumătră, de ce v-aţi căsătorit atât de repede?

— Din cauza plictiselii. Nu am odată cu cine mă certa.

* * *

— Am fost la farmacie şi am procurat un medicament super.

— Dar ce boală poate fi tratată cu ajutorul lui?

— Nu ştiu, dar toţi spun că e foarte bun.

* * *

Se întâlnesc doi amici. Unul grăbit de numai-numai.

— Unde te grăbeşti aşa?

— Am pierdut pe undeva paşaportul şi mă duc să dau un anunţ la radio.

— Nu cred că ar fi mare nevoie. Mai bine du-te la nevastă-mea, spune-i ce-ai păţit şi peste vreo cinci minute ştie tot oraşul.

* * *

— De ce duci pătlăgele verzi la piaţă, cine o să ţi le cumpere?

— Nu te nelinişti. Voi cere pe ele un atare preţ că, auzind, cumpărătorii le vor vedea roşii de tot.

* * *

— Salut. Am auzit că ţi-a decedat soţia. Primeşte condoleanţele mele.

— Nu, nu soţia, ci soacra.

— Nu-i nimic, şi aşa e bine.

* * *

— Sara, mătuşa noastră a murit. Iată telegrama, sosită din America.

— Vai, ce nenorocire! Ce nenorocire!

— Stai puţin. Ea ne-a lăsat drept moştenire cinci mii de dolari.

— Vai, ce minune! — strigă Sara. Dă-i, Doamne, sănătate!

* * *

Un tip îşi vede prietenul în bar îngândurat de tot.

— Ce ai de ieşti atât de îngândurat?

— Înţelegi, răspunde acela. Nu pot să-mi amintesc ce mi-a spus soţia: să beau o halbă de bere şi la ora zece să fiu acasă sau să beau zece halbe şi să vin acasă la ora unu.

* * *

— Domnule, ţineţi minte că anul trecut v-am împrumutat o sută de dolari?

— Desigur. Cum să nu.

— Şi când aveţi de gând să mi-i întoarceţi?

— Dar de unde să ştiu? Doar nu sunt un proroc.

* * *

Doi evrei se întâlnesc în stradă în plină zi.

— De ce ieşti atât de trist, Haim?

— Mă duc să mă înec. M-am săturat de o asemenea viaţă.

— Ce ieşti prost? Măcar schimbă-ţi haina. Vreai să faci acest lucru în costum nou.

* * *

Medicul îl sfătuieşte pe pacient.

— Nu mai fuma atât de mult, omule. Ştii prea bine că două grame de nicotină pot să ucidă un cal.

— Vai de mine! – se miră pacientul. Dar la ce bun să obligăm calul să fumeze?

* * *

— În satul vostru sunt hoţi?

— Nu sunt, slavă Domnului. Însă uneori oamenii singuri se pun pe furat.

* * *

Doi prieteni înainte de vacanţa caniculară.

— Am auzit că vreai să pleci în Sicilia. Bagă de seamă că acolo-i foarte cald – vreo 40 de grade la umbră.

— Nu-i nimic, spune celălalt. Doar nu e neapărat să stau tot timpul la umbră.

* * *

La medic.

— Domnule doctor, mă doare grozav piciorul stâng. Care să fie cauza?

— Eu cred că totul e legat de vârstă.

— Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Piciorul drept are tot atâţia ani, dar el nu mă doare deloc.

* * *

În sala de concerte se anunţă că se va interpreta simfonia a şasea de Şostakovici. Soţul enervat se răsteşte la soţie:

— Veşnic te îmbraci ore în şir. Ţi-am spus să ne grăbim. Vezi, am pierdut deja cinci simfonii.

* * *

— Cine este cel mai bătrân om din satul vostru?

— Nimeni. Cel mai în vârstă a decedat săptămâna trecută.

Pagină realizată de Dumitru VERBIŢCHI

Добавить комментарий