Bătut de moarte pentru o nimica toată

Recent, pe firul special „102”, a sosit o comunicare cum că în satul Priprutie din raionul Noua Suliţă a fost depistat cadavrul gospodarului casei în vârstă de 45 de ani.
Pentru a elucida circumstanţele întâmplării, la locul cu pricina s-au deplasat lucrătorii miliţiei, colaboratorii direcţiei de urmărire penală, experţi-criminalişti. Ulterior oamenii legii au constatat că un bărbat de 44 de ani, de asemenea originar din această localitate, a venit la victimă acasă şi l-a învinuit că acesta i-ar fi furat telefonul mobil. Clarificând relaţiile, oaspetele nepoftit i-a aplicat gospodarului mai multe lovituri, care au dus la decesul bărbatului. Iar criminalul a fugit de la faţa locului. Lucrătorii miliţiei au avut nevoie de jumătate de oră pentru a da de urmele ucigaşului. Acesta nu se aştepta că va fi prins atât de repede. După ce oamenii legii i-au pus în faţă mărturiile convingătoare, acesta şi-a recunoscut vina. Se ştie că în trecut criminalul a mai fost tras la răspundere penală pentru asasinarea concubinei sale şi acum doi ani a ieşit la libertate. A fost intentat un dosar penal în baza articolului 115 (omor premeditat) al Codului Penal al Ucrainei. Conform hotărârii judiciare, criminalul a fost arestat. El riscă cu privare de libertate pe o perioadă de 15 ani.

Добавить комментарий