Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA din Europa: Noua Cortină de Fier este de-a lungul Mării Negre

19112001

Ruşii vor să izoleze Ucraina de Marea Neagră şi apoi să îşi extindă capacitatea de a controla regiunea. Acesta este motivul pentru care au peste 2.000 de soldaţi în Transnistria, pentru că este capătul opus al liniei, spune generalul în rezervă Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA din Europa, într-un interviu pentru Digi24. El vorbeşte despre o nouă Cortină de Fier de-a lungul Mării Negre şi spune că Rusia nu vrea să lupte împotriva NATO, în schimb, nu va avea nicio problemă să folosească forţa împotriva Moldovei, Ucrainei şi Georgiei.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Dacă ne uităm pe internet şi vedem multe ştiri pe acest subiect, vedem şi dezinformări şi unele dintre titlurile din România erau: Rusia va fi vecinul nostru. Va avea Rusia graniţă comună cu România în curând?

Ben Hodges, general în rezervă: Cred că lor le-ar plăcea asta, dar nu mă aştept la asta. Cred însă că Rusia vrea să controleze întreaga linie costieră a Ucrainei, de la Odesa, până în Crimeea, apoi Azov. Vor să izoleze Ucraina de Marea Neagră şi apoi să controleze regiunea, să îşi extindă abilitatea de a controla regiunea Mării Negre. Fără niciun dubiu îşi doresc asta. Acesta este motivul pentru care au peste 2.000 de soldaţi în Transnistria, pentru că este capătul opus al liniei.

Dar cred că ar fi un calcul foarte greşit al Kremlinului să presupună că Vestul nu va face nimic, cum am făcut înainte. Dacă vor considera că Germania şi Franţa nu vor face nimic, că SUA doar vorbeşte şi că de fapt, suntem interesaţi mai degrabă de China, cred că o să persiste în greşeală.

Aş spune aşa: este noua Cortină de Fier de-a lungul Mării Negre. Rusia nu vrea să folosească forţa împotriva unei ţări NATO. Nu vor să lupte împotriva NATO. Dar n-au nicio problemă să folosească forţa împotriva Moldovei, Ucrainei şi Georgiei.

Cristina Cileacu: Dar cum vor reacţiona Franţa, Germania şi SUA, pentru că până acum au fost multe discuţii diplomatice?

General (r) Ben Hodges: Ai pus cea mai importantă întrebare. Acesta este momentul în care Germania şi Franţa trebuie să demonstreze capacităţi de lideri. Vorbim despre motorul Uniunii Europene, aşa cum spun ei despre ei, sunt liderii UE. Dacă îşi vor întoarce privirea şi nu pun presiune pe Kremlin să fie transparenţi, lucru pe care nu l-au făcut până acum, să-i facă responsabili pentru uciderea soldaţilor ucraineni în timpul unei perioade de încetare a focului, pentru ameninţările la adresa monitorilor OSCE, dacă Germania şi Franţa nu fac nimic legat de toate acestea, atunci ideea de autonomie strategică pentru Europa este o glumă, nu va mai avea nicio credibilitate.

Sunt sigur că administraţia Biden lucrează îndeaproape cu Parisul şi Berlinul şi le spune: trebuie să faceţi ceva. Acestea sunt singurele capitale care pot influenţa comportamentul Kremlinului, Berlinul şi Parisul, datorită investiţiilor economice uriaşe pe care le reprezintă. Dacă ei nu se implică, atunci Kremlinul poate spune că „SUA, singure, nu vor putea opri ce facem noi!”

Cristina Cileacu: Regiunea Mării Negre devine tot mai importantă, în mod special în aceste condiţii. Ce să aşteptăm pe viitor în regiune?

General (r) Ben Hodges: Ceea ce sper eu este că administraţia Biden va dezvolta o strategie pentru regiune. Am fost încurajat de faptul că preşedintele Biden i-a spus preşedintelui Putin că suveranitatea Ucrainei este o prioritate pentru noi. Când am auzit asta, am spus că atunci trebuie să aibă o strategie, pentru că Ucraina nu este o insulă, este legată de regiune. Asta înseamnă că trebuie să ne reparăm relaţia cu Turcia, care este bineînţeles o ţară foarte importantă în regiune, este un aliat vechi, dar sunt multe fricţiuni între noi.

Dar înseamnă, de asemenea, că România este centrul gravitaţional pentru orice fel de strategie vom avea, România este ancora pentru ea, pentru că este un aliat stabil şi de încredere, are şi poziţia geografică bună şi poţi vedea cât a investit aici SUA, cu trupele americane, dar aş vrea să văd mai multe investiţii economice aici, investiţii în companiile româneşti şi infrastructură. Asta înseamnă o strategie, nu este vorba doar despre armată, mai înseamnă şi diplomaţie, informaţii şi economie. Eu cred că vor face asta.

Sursa: DIgi24

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий