Biroul de investigații al Ucrainei l-a convocat Poroşenko la audiere

792255-1562855022-fostul-presedinte-al-ucrainei-convocat-de-biroul-de-investigatii

Un purtător de cuvânt al Biroul de Stat pentru Investigații al Ucrainei a confirmat că Poroşenko va fi audiat pe data de 17 iulie, dar a refuzat să indice motivul acestei convocări.

„Confirmăm faptul că va fi audiat“, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului, fără să dea detalii cu privire la motivul citării.

Deocamdată, biroul respectiv are în lucru opt dosare penale în care figurează numele fostului președinte.

De menționat că potrivit datelor de sondaj, la alegerile parlamentare din 21 iulie 2019 partidul Solidarității Europene al lui Poroșenko beneficiază de sprijinul a 7,2% din cetățeni.

Lasă un răspuns