Biserica din Movila Herței și-a sărbătorit hramul (FOTO)

117705133_3199271270193830_1603644659055471408_n

La data de 15 august 2020, Biserica Ortodoxă din Movila Herței și-a sărbătorit hramul Bisericii în cinstea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. În dimineața zilei slujba a început cu oficierea slujbei citirii ceasurilor, apoi a urmat slujba Aghesmei mici și slujba Acatistului. După ora 9.00 a început Slujba Sfintei Liturghii oficiată fiind de un sobor de preoți, în frunte cu Blagocinul raionului Herța Protoiereul Pavel Dumitru, dimpreună cu oaspeții preoți care au fost invitați și întâmpinați cu bucurie de către parohul Bisericii din Movila, preotul Igor Andronachi. Slujba a fost în totalmente oficiată afară, unde a fost amenajat un altar de vară sub cerul liber, astfel ca toți cei prezenți să poată auzi și vedea, și a se ruga împreună la Sfânta Liturghie. După oficierea Liturghiei a fost oficiat un moleben, o rugăciune pentru sănătate și de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale. Apoi părintele Protopop Pavel a rostit un cuvânt de învățătură în legătură cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. La rândul său, părintele Paroh a mulțumit tuturor oaspeților pentru participarea la slujba Sfintei Liturghii și pentru că o iubesc pe Maica Domnului, căci Ea i-a adunat pe toți în grădina Ei de la Movila Herței. Slujba de hram s-a încheiat cu o agapă creștină la care au participat toți oaspeții satului.

117817033_3334763516610716_4748486601039958377_n 117770231_1221333961575593_4141700806986900932_n 117809941_858398354567990_1919551463521298850_n 117815926_784659872281034_6137407029845733748_n 117800815_763671711048701_8201374350130342997_n 117773290_760708118015981_7576398510721962408_n 117822239_715197859033947_4134382952378490677_n 117808559_309387077072940_2889340427713800028_n

Добавить комментарий