Biserica moscovită se implică activ în campania electorală din Republica Moldova — Expert basarabean

14939966_666049536902733_6667242201059151545_o

Șeful Misiunii de observare a alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie din Republica Moldova, Pavel Postică, acuză implicarea bisericii în competiția electorală pentru desemnarea noului șef al statului — transmite agerpres.ro

Postică a declarat, vineri, într-o conferință de presă organizată de Asociația Promo-LEX, că „implicarea organizațiilor religioase în campania electorală” este îngrijorătoare, în condițiile în care legea din Republica Moldova interzice cultelor religioase să își exprime public preferințele politice.

„Este binecunoscută acea conferință de presă desfășurată de clerici. Ținem să atragem atenția că, potrivit articolului 15 din Legea 125 cu privire la libertatea de conștiință, de gândire și de religie, cultele religioase și părțile lor componente trebuie să se abțină de la exprimarea și manifestarea publică a preferințelor politice. Nu este vorba că nouă nu ne place, ci este vorba de o prevedere legală și, atât timp cât în Republica Moldova există o astfel de prevedere legală, ar fi bine ca cultele religioase să țină cont de aceste prevederi”, a afirmat Postică.

Un grup de preoți, în frunte cu episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, a îndemnat pe 4 noiembrie creștinii din Republica Moldova să nu fie indiferenți față de viitor, să se prezinte la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale pe 13 noiembrie și să nu o aleagă pe candida proeuropeană Maia Sandu, spunând că ea prezintă un „pericol pentru Biserică” și că ar fi „stearpă”.

Totodată, coordonatorul observatorilor Promo-LEX a atras atenția asupra utilizării ilegale a resurselor administrative în favoarea candidaților, precizând că au fost cel puțin două încălcări ale normelor în favoarea candidatului socialist Igor Dodon.

De asemenea, acesta a precizat că observatorii Promo-LEX au raportat cinci cazuri de materiale de publicitate electorală cu conținut denigrator și „PR negru”, dintre care unul îndreptat împotriva candidatului Igor Dodon și patru împotriva candidatei pro-europene Maia Sandu.

Misiunea de observare a alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova este un proiect realizat de Asociația Promo-LEX în cadrul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte.

Asociația Promo-LEX este o asociație obștească, care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea și protejarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice și consolidarea societății civile.

Добавить комментарий