Biserica Ortodoxă Bulgară respinge propunerea Moscovei de a organiza discuţii pe tema independenţei Bisericii Ortodoxe Ucrainene

1200x630

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a respins propunerea Bisericii Ortodoxe Ruse de a organiza un consiliu panortodox care să examineze problema acordării Tomosului de autocefalie Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Bulgare, o decizie în acest sens a fost luată săptămâna trecută. Documentul menţionează că Sinodul a studia o scrisoare din partea patriarhului Kirill al Rusiei, în care acesta a chemat toate bisericile ortodoxe să demareze discuţii panortodoxe pe marginea situaţiei generate de posibilitatea emiterii autocefaliei pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Doar trei membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare au votat în favoarea convocării unui consiliu panortodox, în timp ce opt membri au votat împotrivă, printre care şi patriarhul Neofit al Bulgariei.

Doi membri ai Sinodului au avut o opinie separată cu privire la această chestiune. În cele din urmă, Sinodul a respins propunerea Patriarhiei Moscovei.

Lasă un răspuns