Biserica Ortodoxă Ucraineană „Înălțarea Domnului” din comuna Bistra, județul Maramureș, a sărbătorit 50 de ani de la înființarea corului bisericesc

117641499_1656812601154911_6701437165822354134_o

Duminică,  9 august 2020, Biserica Ortodoxă Ucraineană „Înălțarea Domnului” din comuna Bistra, județul Maramureș, a sărbătorit 50 de ani de la înființarea corului bisericesc, informează pe Facebook Uniunea Ucrainenilor din România, notează Libertatea Cuvântului.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Ucrainenilor din România în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Ucraineană din Bistra, cu respectarea recomandărilor autorităților privind distanțarea socială.

Sărbătoarea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în limba ucraineană, în curtea bisericii, de părintele paroh Ioan Iurcea și de părintele Vasile Ardelean din satul Soca, județul Timiș. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericesc, condus de preotul pensionar Ioan Ardelean. A urmat un recital de cântece religioase, corul demonstrându-și repertoriul său bogat și măiestria interpretării.

În acest cadru sărbătoresc, președintele UUR–Maramureș, Miroslav Petrețchi, i-a acordat părintelui pensionar iconom stavrofor Ioan Ardelean, fondator și dirijor al corului, o diplomă jubiliară și un impresionant buchet de flori din partea UUR pentru contribuția sa la păstrarea spiritualității ucrainene în România și ca semn de înaltă apreciere și prețuire a activității corului.

La eveniment au participat și vicepreședintele filialei UUR-Maramureș, Gheorghe Mocernac, vicepreședintele organizației locale din Valea Vișeului, Maria Papariga, consilierul deputatului UUR, Alexandru Mocernac, reprezentanți ai autorităților locale, consiliului parohial și organizației locale UUR. Președinta UUR-Bistra, Irina Iordăchianu, care a participat la organizatoarea evenimentului, a amintit că membrii corului au primit 30 de ilice noi din partea UUR.

În cei 50 de ani de activitate, corul bisericesc a participat la sfintele slujbe, la hramuri bisericești în satele ucrainene din Maramureș, la concerte de colinde și pelerinaje. În prezent, corul are în repertoriu numeroase cântece religioase şi colinde. Pe lângă slujbele duminicale şi participarea la marile sărbători de peste an, corul susține anual, de Crăciun, un concert de colinde în biserica din Bistra, promovând colinde tradiționale, dar și colinde noi compuse de dirijorul corului. Coriștii cu vârste și profesii diferite participă cu entuziasm la repetiții, dăruind din timpul și talentul lor.

 

Tradiția corului bisericesc este continuată de copiii din parohia Bistra, pregătiți de preoteasa Iustina Iurcea. La rândul său, corul de copii prezintă, în fiecare an de Crăciun și Paște, cântece religioase și poezii.

La mulți ani Corului Bisericii Ortodoxe Ucrainene din comuna Bistra, județul Maramureș și felicitări organizației UUR-Bistra!

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

117581956_1656812687821569_1030469476856489891_o 117645294_1656812707821567_4025750055015091595_o 117692761_1656812617821576_8911204810722079538_o

Добавить комментарий