Biserică ridicată în locul unde au căzut vitejii oşteni ai lui Ştefan cel Mare

8 11 2020 LC IST. 1

Istoricul zilei: 8 noiembrie

La 8 noiembrie 1496 s-a încheiat construcţia bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli a Mănăstirii  din Războieni, Moldova, în actualul judeţ Neamţ, locul unde s-a dat bătălia dintre Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), şi armata otomană, în iulie 1476.

Biserica mănăstirii a fost construită  în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă, întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă.

În Bătălia de la Valea Albă  mulți oșteni moldoveni au murit, precum și mulți boieri mari. Cronicarul Grigore Ureche descrie astfel pierderile moldovenilor: Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor pieriți, până au fostu războiul. Și mulți din boierii cei mari au picatu și vitéjii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor di prinprejur, daca auziră că au căzut moldovénii suptu mâna păgânilor. Mai apoi, după ieșirea nepriietinilor și a vrăjmașilor din tară, daca au strânsu Ștefan vodă trupurile morților, movilă de cei morți au făcatu și pre urmă ș-au ziditu deasupra oasilor o bisérică, unde trăiește și astăzi întru pomenirea sufletelor”.

Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă, care reprezintă o cronică murală de o sinceritate impresionantă din istoria Moldovei.

„În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb…

Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte.

De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici.

În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8”.

Nici cronica lui Grigore Ureche, și nici pisania nu precizează cât a durat construcția bisericii. Această biserică este clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 metri, o lățime de 3,5 metri și o grosime de 30 de centimetri se află acele oseminte.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, câțiva ofițeri din Regimentul 15 Dorobanți cu garnizoana la Piatra Neamț au luat inițiativa ridicării unui monument comemorativ al marii lupte pentru apărarea țării de la Valea Albă. Monumentul a fost realizat de sculptorul alsacian Visenberger și a fost inaugurat la 27 octombrie 1897, printr-o înălțătoare sărbătoare patriotică.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий