Bogăție care, deocamdată, nu se vinde

vzyatka_zemlya

Pământul ne hrănește, spun deseori și nu fără temei oamenii de la țară, iar primarii satelor afirmă că plata pentru folosirea pământului constituie sursa de venit – permanentă și sigură – în bugetele locale. Proprietarii funciari și arendașii terenurilor arabile se străduiesc să achite chiar la începutul anului plata funciară și taxa de arendă.

Aduc venit și terenurile de pământ nearabile, mai ales cele aflate pe teritoriul orașului. Numai în decursul lunii ianuarie a anului curent proprietarii funciari și persoanele juridice și fizice, care se folosesc de terenuri de pământ au plătit în bugetul Cernăuțiului 12 milioane grivne, cu 1,7 milioane mai mult decât în perioada respectivă a anului trecut. Ponderea îi revine plății de arendă – 7,6 milioane grivne (6 milioane grivne au fost încasate de la persoanele juridice și 1,6 milioane grivne – de la persoanele fizice).

În genere, inspiră optimism pentru economia ucraineană punerea în funcțiune a pieții funciare. Observă acest lucru și europenii, și specialiștii de peste ocean, numai autoritățile ucrainene par a fi „miope” și tot îndepărtează în timp, din an în an, procedura de însănătoșire a economiei naționale. Nimeni nu se încumetă să taie „nodul gordian” al agriculturii ucrainene, căci este un moment decisiv, chiar istoric, și mai este nevoie de mare voință politică. Parlamentarilor și demnitarilor le mai sună în urechi cuvintele oamenilor că atâta bogăție i-a mai rămas Ucrainei – pământul – și, dacă e pus și el la vânzare, am pierdut totul.

Dar, odată și odată, se termină și moratoriul. Se presupune că imediat după anularea moratoriului sunt gata să-și vândă cotele de pământ 10,4 la sută dintre proprietarii funciari. Iar prețul poate fi de 2,5 mii dolari pentru un hectar (circa 70 mii grivne). Aceasta înseamnă apariția pe piața funciară a 1,5-2,8 milioane hectare de terenuri arabile. Prețul de start poate oscila între 500 și 13,5 mii dolari hectarul. La un asemenea preț pot cumpăra pământ o treime dintre persoanele care intenționează să se folosească de el.

Deocamdată acestea rămân presupuneri, iar în bugetele locale sunt încasate modestele taxe funciare, salvatoare în multe privințe.

Potrivit hotărârii Guvernului, a fost aprobat orarul de transmitere a terenurilor de pământ din afara hotarelor localităţilor comunităţilor teritoriale unite. De exemplu, Comunitatea teritorială Noua Suliţă va primi în proprietatea sa asemenea terenuri în luna iulie, iar cele din Mahala şi Mămăliga – în luna noiembrie.

Добавить комментарий