Box: Vasyl Lomacenko, noul campion la categoria ușoară

Box  Vasyl Lomacenko, noul campion la categoria ușoară

Pugilistul ucrainean, Vasyl Lomacenko, a câştigat titlul mondial la categoria uşoară (versiunea WBC), impunându-se la puncte, după 12 reprize, în faţa britanicului Luke Campbell,  la O2 Arena din Londra. Lomacenko, în vârstă de 31 de ani, are în palmares 14 victorii, dintre care 10 prin KO, şi o înfrângere. El deţine deja titlurile WBA şi WBO la aceeaşi categorie şi îi mai lipseşte doar centura IBF pentru a reunifica titlurile la categoria uşoară. „Desigur că sunt fericit. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit să urmărească această luptă frumoasă şi sunt foarte fericit că am câştigat titlul”, a declarat Lomacenko, pentru Sky Sports, în urma luptei. Campbell a vorbit şi el despre lupta pe care a pierdut-o: „Vasyl este un luptător special. M-am antrenat ca să câştig, însă este greu să te lupţi cu cineva care se adaptează atât de bine. Cu sprijinul pe care l-am simţit aici, pot obţine orice. Timpul meu va veni”.

Добавить комментарий