Braconajul cu flori rare e… în „floare”

1457442916_dscf0023

Zeci de comercianţi vând ilegal ghiocei, brânduşe sau lăcrimioare pe străzile Cer­năuţiului. Aceşti vestitori ai primăverii sunt incluşi în Cartea Roşie, iar cei care îi rup riscă amenzi de 70 de grivne! Asta nu-i sperie, aşa că vând nestingheriţi florile pe cale de dispariţie.
Primăvara şi-a intrat în drepturi și odată cu ea apar și vânzătorii ambulanți, care pe la marginea drumurilor sau la colţuri de stradă, co­mercializează ilegal ghiocei, brânduşe sau alte plante care sunt introduse în Car­tea Roșie. Pentru a diminua acest fenomen, Inspec­toratul Ecologic regional a decis să realizeze campania menită să prevină şi să dezrădăcineze acest fenomen. Colectarea plantelor incluse în Cartea Roşie, dar şi cumpărarea lor, este interzisă prin lege. Pentru fiecare floare ruptă este prevăzută o amendă de 70 de grivne. De asemenea, legea interzice şi comercializarea florilor rare cultivate acasă. Cei pasionaţi de floristică pot cultiva aceste flori în condiţii casnice, dar nu au voie să le scoată în vânzare. Astfel, au fost organizate grupe mobile care monitorizează situaţia în Cernăuţi, cât şi în regiune. Până în prezent a fost întocmit doar un singur proces verbal, în pofida faptului că numărul comercianţilor de flori aflate pe cale de dispariţie creşte de la o zi la alta. În preajma Zilei de 8 Martie comercializarea florilor în­scri­se în Cartea Roşie a că­pătat amploare. Un bucheţel de brânduşe sau ghiocei costă în jur de 7-10 grivne. La fiecare colţ de stradă vânzătorii ambulanţi comercializau nestingheriţi flori pe cale de dispariţie. Chiar dacă știu că aceste flori sunt pe cale de dispariție, oamenii le cumpără pentru a-i bucura pe cei dragi.

Добавить комментарий