„Bucuria neamului” – începutul unei frumoase tradiții la Dinăuți

033

Satul Dinăuți demult visa să găzduiască un festival folcloric internațional. Pentru aceasta el dispune de o spațioasă Casă de cultură, de colective artistice, mai ales patru ansambluri coregrafice, care au participat și participă cu succes la asemenea festivaluri din România și Republica Moldova. Are neobosiți entuziaști și organizatori buni, bunăoară tânărul conducător artistic al Ansamblului coregrafic „Bucuria”, dl Serghei Reabco. Susținut de Consiliul sătesc în frunte cu primarul Vladimir Istrati și de către Secția raională de cultură Noua Suliță, duminică, de Ziua tineretului, el a reușit să adune la Dinăuți colective artistice din Bălcăuți, Stălinești, Marșinți, Noua Suliță, precum și din Moldova în cadrul primei ediții a Festivalului „Bucuria neamului”.
„Deși a fost o căldură insuportabilă, sala Casei de cultură a fost arhiplină. Artiștii amatori au cântat și au dansat cu multă măiestrie, încântând publicul spectator”, își împărtășește impresiile domnul Vladimir Istrati. După încheierea festi­valului, artiștii amatori nu s-au împrăștiat, ci au organizat în curtea largă a Casei de cultură hora satului.
Este semnificativ faptul că noul festival, care, sperăm, va deveni tradițional, a coincis cu Ziua tineretului. Elanul tineresc îi va asigura continuitatea.
Foto A. Romanţov

Добавить комментарий