Budenețul, alegând între Storojineț și Ciudei, a dat preferință Comunității teritoriale unite Ciudei

4-13

Procesul de descentralizare și de formare a comunităților teritorial unite  capătă amploare.  În raionul Stotojineț funcționează de câțiva ani patru comunități teritoriale unite, iar localitățile care au rămas urmează să adere la acestea sau să formeze altele noi.

La răspântie de drumuri s-a pomenit și satul Budeneț. Zilele acestea împuterniciții locuitorilor satului urmau să voteze la care comunitate teritorial unită doresc să adere. Variante au fost două – Ciudei și Storojineț. Primarul satului, Nicolae Fedorean, ne-a explicat:

– 99 de împuterniciți au votat pentru ca satul nostru să intre în componența Comunității teritoriale unite Ciudei, iar 77 sau pronunțat pentru ca să aderăm la Comunitatea teritorial unită Storojineț. Diferența este de 20 de voturi. Se pregătește hotărârea respectivă și documentele vor fi înaintate mai departe. Ne bucură faptul că toate satele din Comunitatea teritorial unită Ciudei sunt românești.

Primarul Comunității teritoriale unite Ciudei, Anatolie Pițul, consideră că Budenețul a făcut o opțiune justă:

–Pentru învățământ am avut anul trecut o rezervă de circa 8 milioane grivne. Luând în considerare faptul că încăperea școlii de la Budeneț este veche, vom avea posibilitate să îmbunătățim acolo condițiile de învățământ. Vom pune la cale și alte proiecte avantajoase. De altfel, în planul de perspectivă, elaborat încă în 2015, era prevăzut ca Budenețul să fie în componența Comunității  teritorial unite Ciudei.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 1-21 2-22 3-21-1200x777 5-11

Lasă un răspuns