„CADOU» DIN PARTEA PARLAMENTARILOR DE ZIUA AUTOADMINISTRĂRII LOCALE

Screenshot_4

în fiecare an, la 7 decembrie, în Ucraina este marcată Ziua autoadministrării locale. Este o sărbătoare de care ştiu în mare parte doar funcţionarii de stat, însă eficienţa activităţii organelor autoadministrării locale trebuie s-o simtă cetăţenii permanent.

Ei salută procesul de descentralizare, proces care se desfă­ şoară, cum e obişnuit la noi, mai cu opinteli, mai cu propteli. Iar anul acesta, chiar în ajunul sărbătorii, Rada Supremă le-a făcut organelor locale ale puterii un „cadou de neuitat”. ”. Ea a respins proiectul de lege care prevedea schimbarea hotarelor între raioanele în cazul creării comunităţilor teritoriale unite, aflate în hotarele diferitor raioane.  Marţi, la examinarea proiectului de lege respectiv în cea de a doua lectură, el a întrunit numai 168 de voturi ale deputaţilor, în loc de 226 de voturi necesare. Aleşii poporului au votat de trei ori pentru revenirea la examinarea proiectului de lege, dar fără nici un rezultat. Astfel, potrivit regulamentului activităţii Radei Supreme, proiectul de lege se consideră respins. Preşedintele Radei Supreme, Andrii Parubii, a constatat cu regret că proiectul de lege respectiv „le-ar fi oferit comunităţilor locale posibilitatea să decidă de sine stătător cu cine şi cum să se asocieze, le-r fi dat mecanismul asocierii”. Autorii proiectului de lege au propus introducerea în cadrul legislativ al Ucrainei a normei, potrivit căreia în componenţa comunităţii teritoriale unite ar fi intrat o comunitate sau câteva comunităţi teritoriale, situate în raionul vecin cu cel, pe teritoriul căruia se află centrul administrativ al comunităţii teritoriale unite nou-create. Deci, cerinţa rămâne cea veche: comunităţile teritoriale se creează numai în hotarele raionului. Adică două sate vecine, dar situate în raioane diferire nu pot forma o comunitate teritorială unită, chiar dacă doresc aceasta foarte mult.

Această veste din sala de şedinţe a Parlamentului posibil să fi trezit reacţii diferite în regiunea noastră. Cineva se bucură că deputaţii le-au „ajutat” să stopeze intenţiile benevole ale unor comunităţi, iar alţii regretă că însuşi organul legislativ pune beţe în roate la procesul de descentralizare. Spunând aceasta, îi avem în vedere pe locuitorii din Mahala, raionul Noua Suliţă, şi Ostriţa, raionul Herţa, care doresc să creeze o comunitate teritorială comună. Documentele înaintate de Consiliile să­ teşti Mahala şi Ostriţa au fost reţinute, mai întâi la Administraţia Regională de Stat, care aşa şi nu le-a dat undă verde. Acum şi parlamentarii le-au pregătit o „surpriză” legislativă. Acel tunet din senin a împrăştiat năzuinţele lor de a forma o comunitate teritorială unită prosperă. Se cer alte variante.

Добавить комментарий