Care a fost, totuși, cauza epidemiei de alopecie la Cernăuți?

1 02 2019 Алопеция 1

Au trecut trei decenii de la epidemia strașnică din Cernăuți – alopecia. Însă nici până acum nu sunt cunoscute definitiv cauzele acestei intoxicații chimice. Pe oamenii de știință îi tot frământă întrebarea: care a fost, totuși, cauza alopeciei de care au suferit 218 copii? Această temă a fost reluată în discuție de publicația ucraineană „Silski visti” („Veștile satului”).

Atunci, în toamna anului 1988, de aceasta s-au ocupat circa 200 de specialiști – experți ai Ministerului Sănătății al fostei URSS, 46 de instituții științifice-de cercetare academice și de ramură care au făcut vreo douăzeci de presupuneri ale cauzei bolii chimice.

Doctorul în științe medicale, Viktor Bacinski, din Cernăuți chiar și atunci, cu trei decenii în urmă, nu era de acord cu versiunea oficială a cauzei bolii – intoxicare cu compuși de taliu, în rezultatul degajării lor în atmosferă și în apă în compoziție cu alte metale. Doar diagnoza nu a fost confirmată la toți copiii afectați. Viktor Bacinski este de părerea că boala a fost cauzată de combustibilul pentru rachete, vărsat pe străzile Cernăuțiului de către militari, de hidrazină.

Printre altele, această versiunea cu combustibilul pentru rachete a fost susținut de la bun început  de conducătorul Comisiei guvernamentale speciale, adjunctul ministrului Sănătății al URSS, A. Baranov. Însă el a fost chemat la Moscova și a revenit apoi la Cernăuți „cu totul alt om”, adică a confirmat concluzia oficială. Reiese că puterea sovietică de atunci a încercat să ascundă adevărul despre posibilele cauze ale alopeciei de la Cernăuți. Nici probele luate nu au demonstrat prezența taliului, afirmă colaboratorii Secției din Cernăuți a Institutului de studiere a materialelor al Academiei de Științe al Ucrainei, Vasyl Fotii și Vasyl Boiciuk.  Probe ale părului și unghiilor copiilor bolnavi au fost expediate chiar în Canada și cercetările de acolo au confirmat lipsa taliului.

Toxicologul militar, Volodymyr Bilous, se ține de versiunea oficială, referindu-se la faptul că în iulie 1988, cu câteva luni înainte de epidemia de alopecie, la Uzina „Kvarț” din Cernăuți s-a produs un accident la instalația care creștea monocristale din taliu. Aceasta a dus la consecințe catastrofale, intoxicarea cu taliu provocând atac de cord sau insult. Iar în 1988, la Cernăuți numărul deceselor de aceste boli a crescut de 4,5 ori.

Activistul public, profesorul Leontii Sanduleak, care pe atunci conducea Organizația ecologică „Mișcarea verde din Bucovina”, consideră că este vorba de o intoxicare cu un complex de săruri ale metalelor grele.

Versiuni sunt multe, dar cauza principală a bolii așa și rămâne o taină…

1 02 2019 Алопецыя 3 2 01 2019 Алопеция 2

Добавить комментарий