Cartea ne face să fim mai buni

image (54)

Ziua internațională a Cărții și a dreptului de autor este sărbătorită anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO. E o sărbătoare mondială a Cărţii și a lecturii, marcată în peste 100 de țări din toată lumea.
Cu această ocazie, în incinta Bibliotecii satului Mihoreni, raionul Herţa, a avut loc o manifestare consacrată Zilei mondiale a Cărţii cu genericul „Dăruiește o carte!”.
Încă din cele mai vechi timpuri cartea a fost instrumentul de bază în viața omului. Cartea ne oferă posibilitatea să cunoaștem mai bine lucrurile din jurul nostru și să descoperim noi fapte şi evenimente. Cărțile sunt moștenirea lăsată omenirii de către oamenii iluştri. Ele sunt date din generație în generație ca daruri pentru posteritatea celor ce nu s-au născut încă. Cartea ne face să fim mai buni, ne ajută să trecem mai ușor peste greutățile vieții. Ea serveşte drept îndemn, pentru că, citind-o, ne apare dorinţa să citim alte cărţi noi. Astfel, reușim să găsim răspunsuri la întrebările care ne apar în viaţa de zi cu zi. Cartea ne face să luptăm împotriva minciunii şi nedreptăţii.
La această acţiune au participat activ elevii clasei a IV-a de la Şcoala din localitate. Ei au recitat poezii şi au cântat, în acest mod accentuând că fiecare carte îşi are sufletul său, Și dacă iubeşti cartea, o citeşti, ea parcă îţi deschide sufletul şi inima ca unui adevărat prieten.
Această sărbătoare a Cărţii a trezit în inimile copiilor dorinţa de a trăi frumos, ei devenind mai buni, mai optimişti.
Inna PINTILEI,
șefa Bibliotecii satului Mihoreni

Добавить комментарий