Celebrăm și astăzi, într-un anumit fel, cultura română, care se va fi simțit părăsită înainte de vreme de Mihai Eminescu (ziua morții sale, 15 iunie, ne găsește mereu pregătiți, de un veac și ceva, de infernuri, cataclisme și paragini în cultură).
Astăzi, la 15 iunie 2020, unul dintre simptomele cronice cele mai elocvente ale prețuirii noastre ipocrite pentru cultura română este imaginea Casei din Cernăuți a lui Aron Pumnul, clădire emblematică a culturii române, bibliotecă a spiritului românesc de odinioară, care îl va fi adăpostit cândva și pe Mihai Eminescu, în anii tinereții sale de la liceul din Cernăuți.
Casa lui Aron Pumnul este o poveste întreagă, o poveste tragică a culturii române. Un loc senin și tonic cât timp a fost locuită de oameni care cred în cultură.
Astăzi, ea este unul din locurile care exprimă elocvent, prăpăstios, CULTURA ROMÂNĂ (prioritar grija noastră față de ea).
Voi aminti doar în treacăt că amenajarea Casei lui Aron Pumnul reprezintă un peren subiect de discuție pe agenda oficială dintre România și Ucraina, o temă de dosar, un ornament al sertarului relației bilaterale, o metaforă bântuită de stafii culturale. Voi aminti doar în treacăt că amenajarea acesteia a constituit subiectul unor apeluri emoționante ale comunității românești din Cernăuți, ale mediilor culturale din Bucovina (din nordul și deopotrivă din sudul ei) etc. adresate zădarnic “împăraților” de la București pentru “a spăla” astfel „obrazul pătat” al urmașilor lui Eminescu față de memoria lui.
Priviți cum arată în zilele noastre Casa lui Aron Pumnul, tristă stafie a unor spirite tutelare ce credeau în scrisul lor… Iar Case ale lui Aron Pumnul, în paragină, precum originalul, sunt peste tot în România. În timp ce fondurile destinate culturii naționale sunt acaparate de clici oneroase, cu gusturi discutabile și regi analfabeți.
„Ce cautã aceste elemente nesãnătoase în viata publicã a statului? Ce cautã acesti oameni care pe calea statului voiesc sã câstige avere și onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omenesti? Ce sunt aceste pãpuși care doresc a trăi fãrã muncã, fãrã stiintã, fãrã avere mostenitã, cumulând câte trei, patru însãrcinãri publice dintre care n-ar putea sã împlineascã nici pe una în deplină constiintã? Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele. Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii… Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci pe lună nu-i liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfistocul din casă-n casă, nici nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze…», Mihai Eminescu, din ciclul “Icoane vechi și icoane nouã”.
„Din păcate nu există nici măcar un jurnal / Care să poată să facă minuni / Să ni-i prezinte pe politicieni / Fără zâmbet și fără minciuni”, Alexandru Andrieș, versuri din anii ‘90…
Dorin Popescu, președintele Asociației „Casa Mării Negre” din Constanța
Libertatea Cuvântului — http://lyberti.com/
Mai multe detalii despre subiect:
1. Casa „Aron Pumnul” din Cernăuți poate fi salvată!
2. Casa lui Aron Pumnul, lăsată în paragină.
3. Cum ne respectăm valorile? De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece!