La mama-acasă creşteau ghiocei
Ca într-o poiană din pădure.
O anunţau ca nişte clopoţei,
Păzind taina, nimeni să n-o fure.
Din iarna adâncă mama ieşea
Cu ninsorile rămase în plete.
Primăvara o binecuvânta
Cu var proaspăt, lăsat pe perete.
La Paşti casa întreagă radia
Aşa cum o visa materna fire.
La masă mama pasca împărţea
Cu cuvântul prezent din Psaltire.
Îi punea în colţuri ramuri de tei,
La praznic, de Duminica Mare.
Creatorul – în ipostase trei –
S-o-nsemne cu raze din altare.
Se-ntrecea cu-al albinelor alai
În muncă, toată ziua de vară.
Îi amintea de grădina din rai
Gheorghina cu petalele-n pară.
Veacul menit cu apusuri şi zori
Şi-a încheiat crugul, nu mai apasă.
Din cer cad petale dalbe de flori.
Doamne Sfinte, mama nu-i acasă…
Vasile CARLAŞCIUC
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti