Câte calorii trebuie să consumi în funcţie de vârstă

Tentatie

Când vine vorba despre siluetă şi despre o greutate corporală normală şi sănătoasă, sfaturile vin din toate părţile.

Există atât de multe mituri şi vorbe din bătrâni despre acest subiect, încât nimeni parcă nu ştie ce să mai creadă. Totuşi, în ceea ce priveşte aportul zilnic de calorii, se pare că s-a ajuns la o concluzie, aceea că femeile nu ar trebui să depăşească limita de 2.000 de calorii pe zi, în timp ce bărbaţii ar trebui să consume în jur de 2.500 de calorii.

Cercetările arată că deşi aceste cifre sunt, în mare parte, reale, vârsta este un factor care trebuie avut în vedere şi care poate determina aportul de calorii necesar fiecărei persoane în parte, potrivit The Independent.

Statisticianul Nathan Yau, de la Universitatea California Los Angeles (UCLA) a analizat datele de la Departamentul american pentru sănătate pentru a determina modul în care vârsta intervine în calculul numărului optim de calorii pe care o persoană trebuie să le consume zilnic astfel încăt să-şi menţină o greutate optimă.

Yau a identificat în primă fază particularităţi legate de stilul de viaţă: activ, moderat sau sedentar. Apoi a combinat cifrele astfel încât să obţină rezultatele cele mai apropiate de adevăr.

Femeile care au un stil de viaţă mai degrabă sedentar şi vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani ar trebui să consume un maximum de 1.800 de calorii pe zi, în timp ce, odată ce trec de 50 de ani, porţia de calorii ar trebui să scadă la 1.600 pe zi.

De partea cealaltă, femeile care au un stil de viaţă activ, cu vâsrta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, ar trebui să consume până la 2.400 de calorii pe zi. Doza scade la 2.000 de calorii de la vârsta de 60 de ani încolo.

În ceea ce priveşte bărbaţii, sedentarii cu vârste între 25 şi 30 de ani nu ar trebui să depăşească un consum de 2.400 de calorii pe zi. Acest aport scade la 2.000 de calorii începând cu vârsta de 60 de ani.

Dacă sunt activi, bărbaţii pot consuma până la 3.000 de calorii în jurul vârstei de 20 de ani, în timp ce cei trecuţi de 60 de ani trebuie să menţină aportul de calorii sub 2.600.

Nutriţioniştii recomandă ca toţi cei care vor să-şi menţină o siluetă de invidiat să facă mişcare şi să aibă o dietă variată. De asemenea, consumul de apă este foarte important.

Sursa: Gândul

Добавить комментарий