Câte persoane au renunțat la cetățenia ucraineană?

_1_14849237576870-21E2

În anul 2017 peste 5 mii de persoane au pierdut cetățenia ucraineană. Despre aceasta raportează Administrația Prezidențială ca răspuns la solicitarea făcută de Ukrainski novyny. Potrivit Administrației Prezidențiale, în anul precedent 957 de persoane au intrat în posesia pașaportului ucrainean.

Dintre acestea, 94 erau apatrizi, restul erau cetățeni străini. Potrivit Serviciului de Stat pentru Migrație, printre „noii ucraineni”, în mare parte se numără cetățeni din Rusia și Siria. Cu toate acestea, oficialii ucraineni raportează și despre un cetățean american, care a decis să devină cetățean ucrainean. În același timp, 4.296 de persoane au renunțat voluntar la cetățenia ucraineană. Alte 825 de persoane au pierdut cetățenia ucraineană în baza tratatelor internaționale. Menționăm și faptul că liderii autoproclamatelor republici „DNR” și „LNR”, Oleksandr Zaharcenko și Leonid Pasecinik, precum și președintele Republicii Crimeea, Serghei Aksenov, care au fost numiți în funcții de autoritățile ruse, continuă să fie cetățeni ai Ucrainei. Reamintim că cetățenia ucraineană poate fi pierdută doar în cazul dacă cetățeanul a primit în mod voluntar cetățenia unei alte țări, a obținut cetățenia Ucrainei prin fraudă, a obținut cetățenia ucraineană fără a renunța la cetățenia străină în termen de doi ani sau dacă a aderat voluntar în armata altui stat.

Добавить комментарий