Ce trebuie să ştiţi despre protecţia solară

13642KlNeWdmPgVhvUjoILFfnE

Cum alegeţi crema fotoprotectoare. Menţiunea SPF de pe produsele cosmetice de plajă arată că acestea conţin ingrediente care acţionează împotriva radiaţiilor ultraviolete. Loţiunile protectoare se aleg în funcţie de tipul pielii.
Dacă aveţi piele foarte albă, păr roşcat, pistrui, ochi de culoare deschisă, sau păr blond, ochi căprui, bronzarea se face cu dificultate, folosiţi creme cu protecţie ridicată.
Persoanelor şatene, cu ochi căprui, care se bronzează, dar şi se ard uneori, le sunt indicate creme cu protecţie moderată.
Buzele la fel trebuie protejate de radiaţiile ultraviolete. Ca să nu se ardă sau să se usuce, folosiţi un balsam special.
Epilaţi-vă cu cel puţin 2 zile înainte de plajă, pentru a evita iritarea pielii.
Nu parfumaţi pielea înainte de plajă. Evitaţi astfel apariţia petelor pigmentate pe piele.
Pentru ca pielea să nu se cojească, este foarte important să vă hidrataţi în zilele caniculare, mai ales atunci când mergeţi la plajă. Înainte şi după expunerea la soare, faceţi câte un duş cu apă curată, nu din mare, ca să preveniţi cojirea pielii. Folosiţi un gel de duş hidratant.
Expunerea prelungită la soare usucă pielea, iar aceasta devine un mediu vulnerabil pentru efectele dezastruoase ale radiaţiilor ultraviolete.
Hidratarea şi loţiunile cu SPF protejează pielea de arsuri, de riduri şi vă ajută să obţineţi un bronz perfect.
Staţi la plajă dimineaţa până şa ora 11.00 şi reveniţi după ora 16.00, când razele nocive ale soarelui nu mai ard.
Ce trebuie să ştiţi despre protecţia solară
Copiii – mai vulnerabili. Marea şi soarele aduc numeroase beneficii pentru sănătatea celor mici. Medicii recomandă ca expunerea la soare să se facă după vârsta de 1-2 ani. În cazul copiilor mai mari de 6 luni, se folosesc loţiuni sub formă de lapte, emulsie sau spray.
Orele de plajă ideale pentru cei mici sunt între 8.00 şi 10.00 şi după 18.00.

Ştiaţi că…
Bronzul a început să fie apreciat din anul 1923. Atunci creatoarea de modă Coco Chanel şi-a etalat pielea aurie după o călătorie cu iahtul, la bordul căruia a profitat din plin de razele soarelui.

Добавить комментарий