Cel mai scump tablou din lume, atribuit lui Da Vinci, a dispărut

Screenshot_1

Cel mai scump tablou din lume ar fi dispărut. Este vorba de Tabloul „Salvator Mundi”, atribuit lui Leonardo Da Vinci și devenit cel mai scump din lume după ce a fost vândut la licitație cu peste 400 milioane de dolari. Ştirea privind dispariţia tabloului a apărut la televiziunea americană Foxnews. Tabloul – datat cu aproximaţie anul 1500 – îl prezintă pe Iisus drept Salvator Mundi, adică Salvatorul lumii, făcând semnul crucii, în timp ce în mâna stângă ține o sferă de cristal. Pictura are o istorie zbuciumată cu dispariţii şi apariţii, schimbându-şi proprietarii de mai multe ori. Pentru aproape 150 de ani, tabloul a dispărut și a fost avansată ipoteza că ar fi fost distrus. A reapărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și mult timp a fost considerat ca fiind realizat de un contemporan al lui Da Vinci. La celebrul muzeu din Abu Dhabi a ajuns după ce a devenit cel mai scump tablou din lume vândut la licitație, în noiembrie 2017, pentru suma de 450,3 milioane de dolari.

Lasă un răspuns