Cele două familii ale Vioricăi Visoțchi

Screenshot_1

Biografia ei de muncă la Redacția română a Radioului Ucrainean (Radio Ucraina Internațional) este doar cu cinci ani mai scurtă decât însăși istoria acestei redacții. Iar celor care au cutezanța s-o întrebe dacă nu părăsește radioul, doamna Viorica le răspunde că nu poate să se dezică ușor de ocupația îndrăgită.

Este ea, doamna Viorica Visoțchi, care s-a dedicat cu tot sufletul radioului. În familia radiojurnaștilor a fost primită în toamna anului 1973, exact când și-a creat propria familie. Cele două familii au fost și sunt pentru ea „sfânta sfintelor”.

Era în perioada când tânăra redacție română, creată la Kiev, la început de vara anului 1968 și după câțiva ani de activitate în studiourile de pe Kreșceatik, 26, a fost mutată la Cernăuți, unde putea fi mai ușor asigurată cu cadre.

– Mie, primită în redacție în funcție de operator, primul îndrumător mi-a fost Ion Rusu, care fusese transferat de la Kiev la Cernăuți și însușise multe deprinderi profesionale de la operatorii și regizorii corifei ai Radioului ucrainean. Iar în privința lucrului asupra cuvântului am avut ce învăța de la talentatul nostru traducător, Gheorghe Constantinovici, afirmă doamna Viorica. Chiar și severului nostru redactor-șef de atunci, Denis Gorbatiuc, îi sunt recunoscătoare că mi-a propus să traduc materiale. Și acum traduc cu mare plăcere: informații operative, comentarii… Nu mă plictisesc de politică, primesc satisfacție din ceea ce fac. În istoria de jumătate de secol a Redacției române în componența ei s-au schimbat trei generații de jurnaliști. Doamna Viorica Visoțchi a fost și este alături de majoritatea titularilor redacției, care au asigurat și asigură zilnic prezența ei în spațiul informativ mondial. Doamna Viorica cunoaște bine prețul muncii colosale pentru acea oră zilnică de eter și se consacră cu ardoare, ca în tinerețe, ocupației dăruite de destin.

Soții Visoțchi au o frumoasă livadă pe dealul suburbiei Roșa Stâncă a Cernăuțiului. Dar și acolo, în timpul liber, preocupată de griji plăcute de pomicultor, doamna Viorica este foarte des cu gândul la radio. Emițătorul, situat în vecinătatea casei părintești a soțului, pare a fi apropiat și drag sufletului. El simbolizează radioul care i-a prorocit o soartă fericită.

Vasile CARLAȘCIUC

Добавить комментарий