Cele mai importante obiective turistice din Europa se închid din cauza coronavirusului

426978

Pandemia de coronavirus va avea grave efecte asupra economiei globale. Inclusiv asupra turismului. Cele mai importante obiective turistice au anunţat deja că se închid.

Vorbim de Disneyland Paris, cel mai faimos parc tematic din Europa şi celebra catedrala Sagrada Familia din Barcelona.

Disneyland Paris, cel mai vizitat parc tematic din Europa se închide pînă la finalul lunii martie. Conform Observator.tv compania a luat această măsură pentru e preveni răspândirea virusului care face victime de la o oră la alta. Măsura a fost luată la doar cîteva ore după ce compania a spus că va închide începînd de duminică parcurile tematice din California şi Florida.

Pandemia va închide şi cea mai cunoscută catedrală din Barcelona. Este vorba de Sagrada Familia, vizitată anual de peste 4,5 milioane de turişti. Decizia vine ca o lovitură sub centură pentru patronii din turism care vor avea pierderi colosale. Speriaţi sînt şi angajaţii cafenelelor din zonă, care se tem că vor rămîne fără clienţi.

Totodată, Spania a închis toate muzeele din ţară. Printre ele se numără şi muzeul Prado din Madrid, care nu a mai fost închis de 80 de ani. Mai exact din timpul Războiului Civil Spaniol.

Printre cele mai mari monumente turistice din lume care şi-au închis porţile din cauza virusului se numără şi Coloseumul din Roma. Altă dată asaltat de vizitatori, cel mai impresionant amfiteatru din perioada Imperiului Roman pare acum părăsit.

Добавить комментарий