Cernăuțenii au datorii uriașe la serviciile comunale

Screenshot_2

Cernăuțenii vor avea căldură în apartamente. În funcție de evoluția vremii urmează să fie stabilit programul de furnizare de energie termică pentru încălzire în vederea asigurării confortului termic din imobile, respectiv locuinţe sau instituţii publice cu caracter social, a declarat directorul Întreprinderii „Cernivțiteplocomunenergo”, Oleksandr Melenciuk. În prezent cea mai mare problemă o reprezintă datoria cernăuțenilor la căldură. La etapa actuală datoria „Cernivțiteplocomunenergo” către „Cernivțigaz” se cifrează la 10 milioane de grivne. Aproximativ 12% dintre consumatorii casnici nu achită facturile pentru energia termică consumată. Unii consumatori au datorii de aproximativ 40 mii de grivne. Potrivit lui Oleksandr Melenciuk, în cazul dacă consumatorii nu vor achita facturile pentru serviciile comunale până la 1 noiembrie, „Cernivțiteplocomunenergo” se va adresa instanței de judecată în vederea arestării proprietății și impunerea restricțiilor de călătorie în străinătate pentru datornici. Potrivit Serviciului de Stat de Statistică, la nivel național datoriile consumatorilor la serviciile comunale constituie 38 miliarde de grivne.

Добавить комментарий