Cernăuți: Laborator de falsificare a documentelor, desființat de Poliție (foto)

19_02_2021_358.w800

La Cernăuți oamenii legii au descoperit o reţea care falsifica acte, paşapoarte ucrainene și a statelor europene, inclusiv teste COVID negative pentru plecări în străinătate, anunță serviciul de presă al Poliției.

„Timp de aproape un an oamenii legii au întreprins o serie de măsuri speciale în vederea identificării membrilor grupului infracțional, documentarea acțiunilor  ilegale și adunarea de probe. Poliția a constatat că un cetățean originar din regiunea Cernăuți, în vârstă de 47 de ani, a organizat o schemă criminală de îmbogățire personală prin realizarea și vânzarea documentelor de identitate falsificate. În această schemă erau implicați alți doi cernăuțeni, de 46 și 66 de ani”,  se menționează în comunicatul Poliției.

Membrii grupului infracțional fabricau cărți de identitate, pașapoarte ucrainene și altor țări din UE, certificate de deces ale cetățenilor ucraineni, permise de conducere eliberate în Ucraina și Uniunea Europeană, certificate de naștere ale cetățenilor Uniunii Europene. De asemenea, se menționează că infractorii falsificau documente în vederea obținerii cetățeniei Ucrainei și României.

19_02_2021_358_1.w80019_02_2021_358_2.w80019_02_2021_358_5.w80019_02_2021_358_8.w80019_02_2021_358_9.w800

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий