Un zefir de pe Câmpia Libertății,
Care a degajat a revoltei pară,
Veni la suflarea vie a cetății
Cu-n fior din a neamului primăvară.
Se învioră și bourul din stemă,
Chemând actorii să ridice cortina,
Să servească fidel ideea supremă,
Cuvântul matern din foaia „Bucovina”.
Primul numit apostol de grai – onoare
În frumoasele tradiții cărturărești –
Îl pregăti pentru veacuri viitoare
Pe învățăcelul adus din Ipotești.
Și sârguincios parcă pentru el anume
Adună-n volume scris de epigonii
Să-i dea lira de ieșire în lume,
Slăvind în timp toți românii, toți Ionii.
Îl găzdui și îl iubea ca pe un fiu,
Blagoslovind în taină zilele-i june.
Văzu al geniului luciu auriu
Și veșnicia întregii națiuni.
Cu cimbru verde, cu verset din Psaltire
Urbea l-a deplâns pe dascăl – dalbă stea.
Învățăcelul rosti cu tânguire:
„Pumnul nu mai este. Nu am ce sta”.
Un sfârșit și un început – punct de pornire
În calea scurtă de dor și infinită
În cartea neamului. În a ei citire
Le sună numele, în limba-i sfințită.
Vasile CARLAȘCIUC
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com