CERNĂUŢI: SIMFONIE ARHITECTONICĂ

14 02 2021 LC CER. 3

Istorism înlocuit prin pragmatism

Simfonia arhitectonică a „micii Viene” deseori a avut de suferit din cauza pragmatismului patologic şi atitudinii brutale faţă de frumuseţea creată de alţii. Iar ceea ce a fost refăcut, ca şi ceea ce a fost durat din cărămidă şi piatră, dăinuie în timp ca o reuşită sau o nereuşită a meşterului-zidar. Drept exemplu clasic în această privinţă poate servi istoria edificiului cu numărul 36 A de pe strada Ucraineană de astăzi, fosta stradă Domnească de jos cu numerele 6 şi 8. Din perioada sovietică şi până în prezent acest edificiu, reconstruit cu neglijarea concepţiei arhitectonice a ctitorului, este folosit în scopuri medicale. Mai întâi a „găzduit” maternitatea, iar acum – Staţiunea de transfuzie a sângelui.

Dar până a apărea pe frontispiciul acestui edificiu a firmelor instituţiilor enumerate mai sus, el era numit palat şi cum arăta acest palat iniţial cunosc  foarte puţini locuitori ai oraşului. E o raritate şi cartea poştală de la începutul secolului al XX-lea cu înfăţişarea palatului de pe strada Domnească de jos, construit în stilul istorismului, cu multe elemente decorative. Aici era reşedinţa marilor proprietari funciari din Bucovina. De asemenea, aici au locuit personalităţi renumite în Imperiul Austro-Ungar: baronii Eugen şi Gheorghe Stârcea, primarul Cernăuţiului Nicu Flondor, arhimandritul Juvenal Ştefanelli. În acest palat şi-a avut apartamentul Nicolae Hurmuzachi (1826-1909).  Aici au crescut cei doi fii ai lui, Constantin şi Alexandru.

14 02 2021 LC CER 1

În anii 50 ai secolului trecut autorităţile sovietice au decis să reconstruiască după modelul socialist acest „cuib al burghezilor” şi a fost ridicat încă un etaj cu fronton banal în formă de triunghi, schimbând complet stilistica arhitectonică iniţială.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий