Cernăuți: Toate școlile din oraș trec la învăţământul online

t_1_distantsiine

Toate școlile din  orașul Cernăuți se vor închide începând cu data de 19 februarie, din cauza numărului foarte mare de infectări cu COVID-19, informează massmedia locală, cu referire la declarația viceprimarului orașului Iuri Lesiuk.

„Școlile vor trece la învățământul la distanță începând cu 19 februarie. Există adresarea medicului sanitar șef din Ucraina și a medicul sanitar șef din regiunea Cernăuți Natalia Hopko. Luând în calcul aceste adresări, precum și  informațiile  disponibile, Consiliul Orășenesc a decis ca toate școlile din oraș să treacă la învățământul online”, menționează Iuri Lesiuk.

Potrivit oficialului, nu s-a stabilit încă cât timp elevii vor studia la distanță.

Conform informațiilor Consiliului Orășenesc Cernăuți, la etapa actuală  150 de elevi, 83 de cadre didactice și 14 cadre tehnice sunt în prezent infectate cu noul coronavirus. Peste 3.000 de elevi se află în izolare la domiciliu.

De menționat că în regiunea Cernăuți în ultimele 24 de ore au fost confirmate 436 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, bilanțul infectărilor ajungând la 49 963 de cazuri.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий