Cernăuțiul, gazda celei de-a 30-a ediții a Festivalului „Întâlniri Bucovinene”

DSC_0520

La Cernăuți se va desfășura în perioada 27 – 28 septembrie a.c, cea de-a 30 ediție a Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”.

Evenimentul va începe vineri, 27 septembrie, la Centrului de Cultură „Vernissage”, cu o seară în memoria lui Kazimierz Felesko, fondatorul festivalului „Întâlniri Bucovinene”, potrivit Iuliei Saftenko, șefa Direcției pentru cultură a orașului Cernăuți.

Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 28 septembrie, între orele 14.00 și 15.00 pe strada O. Kobîlianska. Aici vor evolua ansambluri din patru țări. Începând cu orele 16.00 locuitorii şi oaspeţii orașului Cernăuți sunt aşteptaţi la Teatrul de vară din Parcul „T. Șevcenko”, unde se va desfășura spectacolul „Bucovina sărbătorește”.

Duminică, 29 septembrie, participanții festivalului își vor demonstra abilitățile creative și artistice în Clubul „Troia Bucovineană” din satul Revcăuți.

Festivalul „Întâlniri Bucovinene”, care nu reprezintă doar un eveniment cultural multietnic ce nu are echivalent în Europa, ci și o istorie de inițiere a legăturilor bazate pe parteneriat între țările care au semnat protocolul de colaborare (Polonia, România, Ungaria și Ucraina), are ca scop protejarea, conservarea și promovarea folclorului bucovinean în Bucovina și între emigranții bucovineni din aceste țări.

Având o desfășurare itinerantă, festivalul demonstrează ce loc important ocupă cultura în procesul înțelegerii și cunoașterii, respectului reciproc, toleranței în conviețuire și bunei vecinătăți între diferitele grupuri etnice.

Libertatea Cuvântului

Добавить комментарий