„Charlie Hebdo” stârnește un nou scandal. Caricatură cu regina Elisabeta care își ține genunchiul pe gâtul lui Meghan Markle

charli_39943300

„Sussexgate”, scandalul momentului în Marea Britanie, este ironizat într-un stil aparte în revista satirică franceză „Charlie Hebdo”. Regina Elisabeta a II-a și Meghan Markle apar într-o caricatură controversată, în care aceasta din urmă este țintuită sub genunchiul suveranei.

Ipostaza face trimitere la cazul lui George Floyd, afro-americanul care a murit asfixiat de un polițist, în vara anului trecut. Ultimele cuvinte ale lui Floyd, „Nu pot să respir” apar și pe coperta „Charlie Hebdo”, ca răspuns la întrebarea de ce a părăsit ducesa de Sussex palatul regal.

Cum era de așteptat, caricatura a stârnit multă furie la Londra, unde asociațiile antirasism susțin că este greșită asocierea, din toate punctele de vedere.

Meghan Markle este metisă, iar uciderea lui George Floyd de către un polițist alb a dat naștere unei ample mișcări, Black Lives Matter, care a organizat proteste militând împotriva brutalității poliției și a rasismului sistemic.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий