Chemarea eternă a Cuvântului. Arcadie SUCEVEANU aniversează 65 de ani

Screenshot_1

Poetul Arcadie Suceveanu a revenit pentru câteva zile acasă, pe meleagurile natale bucovinene. Actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova se bucură de o popularitate atât de mare, încât mediile româneşti din ţinut caută să noteze, să filmeze şi să imprime fiecare întâlnire a lui cu publicul cititor. Dar şi însuşi Maestrul caută comunicarea cu iubitorii de poezie. Am profitat de această ocazie şi eu, solicitându-i un interviu pe fondalul unor rafturi întregi cu volume din literatura clasică românească.

Arcadie Suceveanu s-a născut la 16 noiembrie 1952 în pitoreasca localitate Suceveni, raionul Hliboca. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Cernăuţene. Debutează cu placheta de versuri „Mă cheamă cuvintele”, apărută la Editura „Carpaţi” din Ujgorod. După câţiva ani de muncă pedagogică la Horbova, se mută la Chişinău, unde ocupă postul de redactor la o editură artistică. Desfăşoară o activitate literară foarte amplă, fiind considerat unul dintre cei mai talentaţi poeţi contemporani în întregul spaţiu spiritual românesc. Este autorul a circa 60 de cărţi de poezie, eseistică, literatură pentru copii. Se află în fruntea Uniunii Scriitorilor din Moldova.

M-am interesat cu ce probleme se confruntă în prezent literatura.

– Există mai multe probleme: problema editării de carte, criza lecturii. Există şi problema cititorului. Ea există de mai multă vreme şi o resimţim. Din păcate, cartea este concurată foarte serios de reţeaua Internet. Există o criză a culturii, o criză a lecturii.

Screenshot_2

Maestrul ţine în mod deosebit la volumul „Ferestre stinse de înger”, consacrată memoriei mamei sale, Catrina.

– Într-adevăr, un rol deosebit în activitatea mea îi revine mamei. Mama era o femeie cu suflet mare, talentată, cânta… Volumul „Ferestre stinse de îngeri” are la bază elemente dramatice din viaţa mea din ultima vreme, despărţirea de mama Catrina, de părinţii mei, dar odată cu această despărţire, despărţirea şi de matricea în care m-am născut, acel spaţiu mirific, bucovinean, satul meu de baştină Suceveni.

Despre acest volum al lui Arcadie Suceveanu critica spune: „Tema morţii cere respect, cu atât mai mult când este vorba de moartea fiinţei care ţi-a dat viaţă. De unde înainte poezia lui Arcadie Suceveanu ţâşnea ca un gheizer, în jerbe baroce, iat-o acum pâlpâind ca o flacără de candelă, punând în valoare caratele unor versuri de mare fineţe: „Necolindate ferestrele se vor usca în pereţi”, sau „Pe ramura de jos, sângele Mamei/ cânta ca o priveghetoare”, sau „Pe nesimţite, sângele meu s-a retras din tine/ rămânând cu o margine în afară”. Odată cu mama Catrina, o lume întreagă – lumea tradiţională a satului românesc din Bucovina de Nord – pleacă pentru totdeauna, sau mai exact sfârşeşte într-o carte. O carte, în ultimă instanţă, senină, precum acest Iris ceresc: „Mama avea ochii albaştri-albaştri/ Cu cicoarea lor, îngerii/ vor tivi/ lanurile de grâu/ dintre stele”.

Pentru poetul Arcadie Suceveanu, satul său, împreună cu părinţii i-au dat crucea destinului. El afirmă aceasta în poezia „Pieta”: Hei, Îngere, ia-ţi de la mine faţa, Eu sunt bolnav de dragoste şi ură, Eu duc pustiu pe tălpi şi lut pe gură, O sumă grea de răstigniri mi-e viaţa. O, viaţa! Ea e-un fel de arătură În care cântă broaşte, plouă ceaţă. Şi crucea ei îmi cade pe măsură O-nchei, deschei pe oase dimineaţa. Ah, am strigat şi eu spre Cel ce iartă O Eli, Eli, Lama Sabactani, Dar, Îngere, îmi mor pe cruce anii Şi cerul pare mut, şi steaua-i spartă. Cum ţin la piept Iluzia mea moartă Un cuplu sunt: Pieta sucevani.

Screenshot_3

Cu o anumită dragoste îşi aminteşte Arcadie Suceveanu şi de profesorul său universitar, poetul şi îndrumătorul său în literatură, devenindu-i prieten, Vasile Leviţchi.

– Am avut relaţii deosebite cu profesorul meu, cu mentorul meu. Vasile Leviţchi a avut acel dar, acel talent, acea formaţie umană şi profesorală şi profesionistă, putem spune, de a apropia pe cei mai buni studenţi de la Universitatea din Cernăuţi, şi-i făcea prieteni: „Eşti discipolul meu şi, în acelaşi timp, eşti prietenul meu”. Ne invita la el acasă, ne împrumuta cărţi, reviste româneşti, discutam, citeam poezie. El a fost spiritul care ne-a unit, el a fost un model pentru noi – un model de ţinută intelectuală românească. A fost un om cu multă demnitate, cu multă mândrie.

Arcadie Suceveanu ţine în mâini cheile poeziei de la sufletul celor mari şi celor mici. Scrie cu succes şi pentru maturi, şi pentru copii.

– Scriu cu plăcere pentru copii. Sunt convins că și pentru copii se poate scrie „altfel”, într-o formulă modernă sau chiar postmodernă. Din nefericire, însă, persistă părerea că pentru cei mici se poate scrie cât mai „lejer”, adică oricum, fără ambiții și pretenții mari. Greșit. Pentru că, dacă iei lucrurile în serios, scrisul destinat celor mici implică mai multă exigență, o responsabilitate sporită. Copilul simte imediat falsul.

Ce părere are poetul Arcadie Suceveanu despre literatura română?

– Străinii care reușesc să ne cunoască afirmă, pe bună dreptate, că literatura româ- nă este una dintre cele mai mari literaturi ale lumii. Sper din toată inima ca întrun viitor cât mai apropiat ea să fie descoperită, tradusă și apreciată în cât mai multe limbi și pe cât mai multe meridiane ale lumii. Literatura română contemporană merită de mult și pe deplin acest lucru.

Cristina ANDRIŢCHI

în exclusivitate pentru „Libertatea Cuvântului”

Lasă un răspuns