China va depăşi Statele Unite şi va deveni cea mai mare economie a lumii până în 2032

50105888 - flags of usa and china painted on cracked wall

China va depăşi Statele Unite până în anul 2032, devenind cea mai mare economie din lume, în contextul în care activităţile economice se intensifică în Asia, inclusiv în India şi Japonia, potrivit estimărilor Centrului de Cercetare în domeniile Economiei şi Afacerilor (CCEA), un institut cu sediul la Londra, informează agenţia Bloomberg.

Conform estimărilor, India va depăşi Marea Britanie şi Franţa în 2018, devenind a cincea economie ca mărime din lume. Până în anul 2027, India va depăşi şi Germania, ajungând pe locul al treilea la nivel mondial. China ar urma să depăşească Statele Unite şi să ajungă pe locul întâi la nivel global până în anul 2032. În acel moment, potrivit prognozelor economice, trei dintre primele patru economii ale lumii vor fi din Asia – China, India şi Japonia. Avansul economic al Indiei nu se va opri aici, cred experţii CCEA, anticipând că naţiunea va ajunge prima economie mondială în a doua jumătate a secolului. În anul 2017, primele zece economii ale lumii sunt: 1 – Statele Unite ale Americii, 2 – China, 3 – Japonia, 4 – Germania, 5 – Franţa, 6 – Marea Britanie, 7 – India, 8 – Brazilia, 9 – Italia, 10 – Canada.

Добавить комментарий