In memoriam
Hotarul dintre anii 2019-2020 a fost şi hotarul dintre viaţă şi nemurire pentru o zână care trăia cele mai frumoase şi emoţionante clipe ale tinereţii. Înzestrată cu har deosebit de Pronia cerească, a fost chemată la ceruri din pragul celor mai mari perspective ale destinului. Ea, Diana RUSNAC, care se pregătea cu toată seriozitatea să devină medic, să le întoarcă oamenilor bucuria sănătăţii, a lăsat frânte de durere inimile celor dragi, inimile tuturor acelora care au cunoscut-o în scurta ei aflare în Valea Plângerii. Nu i-a fost sortit să îmbrace nici halatul alb de medic, nici rochia albă de mireasă, şi cu această nedreptate nu se poate împăca firea omenească, firea părintească…
Diana Rusnac, această fiică-minune, a fost şi a rămas mândria părinţilor, mândria şi cinstea şcolilor unde a învăţat, căci îi încânta pe toţi prin străduinţa sa, prin capacităţile sale. Ea a absolvit cu medalie de aur Şcoala medie nr. 10 cu limba română de predare din suburbia Roşa a Cernăuţiului, a întrunit un număr foarte mare de puncte la evaluarea independentă externă şi a fost înmatriculată la Universitatea de Medicină din Cernăuţi. Dar până atunci a absolvit şcoala de muzică, învăţând să cânte la vioară, a frecventat diferite cercuri, a participat întotdeauna, obţinând locuri premiante, la olimpiadele şcolare, la concursurile declamatorilor de poezie eminesciană, la Festivalul-concurs „Steluţa bucovineană”… Ea, într-adevăr, a rămas ca o steluţă în memoria pedagogilor de la Şcoala medie incompletă nr.17 de la Roşa Stânca şi de la Şcoala medie nr.10 de la Roşa, continuând să radieze, ca în celebrul vers eminescian pe care l-a recitat nu o dată, raze senine şi binefăcătoare. Deşi n-a reuşit să se realizeze în viaţă, Diana Rusnac a demonstrat cum trebuie să faci primii paşi pe calea ce duce spre succes, spre marea iubire umană. Şi iubiţii ei pedagogi nu pot să nu recurgă la acest exemplu dat de excelenta lor elevă.
Până la jurământul lui Hipocrate, Diana Rusnac urma încă mult să studieze, dar n-a lăsat nici un pic de îndoială în seriozitatea şi responsabilitatea cu care se pregătea să devină medic. La clinica din Kiev, unde se trata, ea spunea cu fermitate „Totul va fi bine”, având cu sine şi manuale de medicină…
Se spune că oamenii, care sunt chemaţi la ceruri atunci, când aceste ceruri sunt deschise, adică în perioada marilor sărbători creştine, sunt buni la Dumnezeu. Când Diana a plecat la cele veşnice, pe pământ răsunau colinde, unele dintre cele mai frumoase cântări, pe care le-a creat vreodată firea omenească inspirată de divinitate. Pe raza lor lină coboară în amintirea noastră chipurile celor dragi, care au devenit şi ei lumină. Cuvintele Dianei – „Totul va fi bine” – sunt o alinare pentru inimile scumpilor ei părinţi, pentru inimile celor dragi, care au iubit-o şi continuă s-o iubească şi mai mult.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com