Comemorare la Odesa a victimelor ciocnirilor din 2014

Odesa-4-900x599

La Odesa au fost marcați cinci ani de la violențele între susținătorii Ucrainei întregite și activiștii pro-ruși, care s-au soldat, pe 2 mai 2014, cu moartea a 48 de oameni.

Mii de participanți la comemorare au depus flori la sediul sindicatelor din oraș, unde au murit cei mai mulți oameni, într-un incendiu.

Națiunile Unite au criticat într-un raport autoritățile ucrainene pentru eșecul eforturilor de a elucida violențele. Ele s-au petrecut după anexarea Crimeii de către Rusia și în timpul izbucnirii războiului din Donbas, speculându-se că planul Moscovei era în 2014 să destabilizeze tot sudul Ucrainei, până la Odesa.

Lasă un răspuns