Comisia Europeană ține cont de opinia minorităților la evaluarea reformei învățământului

original

Comisarul UE pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, susține ca la baza concluziei sale, în ceea ce privește conformitatea legislației ucrainene cu valorile europene, va sta opiniile minorităților naționale. Declarația a fost făcută în timpul unui briefing cu presa la Kiev, transmite Evropeiska Pravda, citat de Libertatea Cuvântului.

„După cum știți, protecția drepturilor persoanelor care aparțin minorităților naționale este una dintre valorile care stau la baza Uniunii Europene. În acțiunile noastre ne conducem după aceasta valoare atât în interiorul UE cât și în afară”, a subliniat Várhelyi.

El a evitat să răspundă la întrebarea jurnaliștilor ucraineni dacă punerea în aplicare a deciziei Comisiei de la Veneția privind Învățământul în limbile minorităților, adoptată de Ucraina, este suficientă pentru Comisia Europeană, spunând doar că Bruxelles-ul „examinează legea adoptată de Parlament”.

În același timp, el a subliniat că UE va lua o poziție bazată pe opiniile minorităților naționale.

„Este important să luăm o decizie care să satisfacă așteptările reprezentanților minorităților naționale… Dacă minoritățile consideră că aceste standarde sunt acceptabile — bine, atunci ni se potrivește și nouă”, a mai adăugat oficialul european.

Добавить комментарий