Conflictul din estul Ucrainei, soldat cu peste 2.500 de morţi în rândul populaţiei civile

782d58e264a9588971eb592626353212

Un nou raport al Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Asistenţei Umanitare arată că peste 2.500 de persoane au fost ucise în Donbas, de la începutul conflictului.

„Peste 2.540 de civili au fost uciși și 9.000 de persoane au fost rănite în timpul ostilităților din estul Ucrainei, care au început acum patru ani. Numărul de decese creşte aproape în fiecare zi” – atrage atenţia Oficiul ONU pentru Coordonarea Asistenţei Umanitare notează pravda.com.ua citat de rador.

În plus, potrivit reprezentantului ONU în Ucraina, Neal Walker, din cauza conflictului din Donbas, 4,4 milioane de ucraineni se află într-o situație umanitară dificilă. Walker a menţionat că, în 2018, asistența umanitară pentru locuitorii afectaţi de conflictul din Donbas ar trebui să se ridice la 187 de milioane de dolari, pentru a putea satisface nevoile a cel puțin 2,3 milioane de oameni, însă în prezent nu se colectează mai mult de 3% din această sumă. Astfel, reprezentantul ONU a cerut statelor membre „să contribuie urgent la eliminarea acestui deficit de 97%”.

„Ceea ce cerem este mai puțin de 1% din necesitățile umanitare globale. Oamenii afectaţi de conflictul armat din estul Ucrainei au nevoie de sprijinul nostru. Îndemn din nou părțile implicate în conflict să ia toate măsurile necesare pentru a respecta dreptul umanitar internațional – civilii și infrastructura trebuie să fie protejate, singura soluție pentru criza din estul Ucrainei fiind pacea. Nu vrem să marcăm şi alte ‘aniversări’ ale conflictului” – a afirmat Neal Walker, coordonatorul proiectelor ONU în Ucraina. Într-un raport anterior, ONU a calificat conflictul din estul Ucrainei drept unul dintre cele mai sângeroase conflicte din Europa ultimilor 70 de ani.

Lasă un răspuns