Consiliul Județean Suceava și Mănăstirea Putna vor organiza ample acțiuni dedicate împlinirii a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna-1871”

serbare-putna

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut întâlniri cu reprezentați ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și Mănăstirii Putna în vederea elaborării programului de activități dedicate aniversării a 150 de ani de la “Serbarea de la Putna- 1871”, notează Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)  cu referire la  NewsBucovina.

„În prima ședință a Consiliului Județean Suceava voi propune aprobarea unui parteneriat între Consiliului Județean Suceava și Mănăstirea Putna pentru realizarea unor acțiuni dedicate Marii Sărbători. Este dorința și obligația noastră de a fi parte în realizarea acestui program, Consiliul Județean Suceava împreună cu  unitățile noastre de cultură, Muzeul Național al Bucovinei, Centrul Cultural “Bucovina”, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, precum și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT)”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a spus că programul urmează să includă activități desfășurate practic pe durata întregului an, astfel încât putem spune că principalele acțiuni culturale din acest an se vor realiza sub egida 2021 –  Anul Serbării de la Putna – 150 ani.

Potrivit președintelui CJ Suceava, în program se vor regăsi activități aniversare diverse desfășurate atât pe 15 august, când va fi organizată o serbare aniversară care să reamintească de “Serbarea de la Putna – 1871”, un congres studențesc aniversar, iar pe durata întregului an vor avea loc manifestări culturale, științifice, vor fi realizate concursuri naționale pentru tineri, publicații, materiale cu tema aniversării, album aniversar, efigii din bronz ale organizatorilor Serbării de la Putna, expoziții, în care vor regăsi o serie de exponate prezentate în premieră publicului, reconstituirea drumurilor către Putna parcurse la acea vreme de Mihai Eminescu și de Ciprian Porumbescu.

Gheorghe Flutur a mai anunțat că pentru întocmirea și derularea programului va propune un grup de lucru din  care să facă parte vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, precum și reprezentanții instituțiilor din coordonarea CJ Suceava implicate în program.

De menționat este că o serie de activități desfășurate la Mănăstirea Putna se vor regăsi sub înaltul patronaj al Academiei Române și al Patriarhiei Române, iar manifestările vor avea un impact internațional urmând să se realizeze un album aniversar dedicat Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni- Putna 1871, publicații și materiale audio-video pe tema aniversării a 150 de ani de la Serbarea din 1871 și a luptei pentru unitatea românilor.

În acest an, la 15 august, se vor împlini 150 de ani de la Marea Serbare organizată la Putna unde au participat personalități de marcă ale culturii române, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Ioan Slavici, A.D.  Xenopol.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий