Convorbirea telefonică între Joe Biden şi Vladimir Putin

31 12 2021 INFO 1

Preşedintele SUA, Joe Biden, în timpul convorbirii telefonice cu Vladimir Putin, l-a chemat pe liderul rus să reducă situaţia tensionată din regiune, cauzată de mărirea în ultimul timp a prezenţei militare a Federaţiei Ruse. Despre aceasta se menţionează în comunicatul oficial, difuzat de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, comunică Ukrinform. „Preşedintele Biden a chemat Rusia la dezescaladarea încordării cu Ucraina. El a accentuat clar că Statele Unite, aliaţii şi partenerii lor vor da un răspuns decisiv dacă Rusia va invada în Ucraina”, se specifică în document. Biden, de asemenea, s-a exprimat că susţine negocierile diplomatice în format bilateral şi multilateral, inclusiv dialogul privind stabilitatea strategică SUA – Federaţia Rusă, în Consiliul NATO – Rusia, precum şi în OSCE, care vor avea loc în luna următoare. „Preşedintele Biden a accentuat pentru a câta oară că un progres esenţial în aceste dialoguri se poate obţine numai în condiţiile dezescaladării, dar nu a escaladării”, se mai menţionează în declaraţie.

Totodată, în timpul conferinţei telefonice în rezultatul negocierilor, organizate de Consiliul pentru securitatea naţională, înaltul reprezentant al Casei Albe a amintit că discuţia preşedinţilor a fost iniţiată de partea rusă. „Tonul discuţiei între cei doi preşedinţi a fost serios şi la obiect”, a relevat funcţionarul american. Potrivit lui, părţile şi-au schiţat poziţiile înainte de negocierile planificate pentru luna ianuarie şi s-au înţeles să ţină dialogul SUA-Rusia în decursul zilelor 9-10 ianuarie (anterior se vorbea numai de 10 ianuarie).

Preşedintele Biden i-a declarat lui Putin că există două căi de evoluare a situaţiei – diplomaţia, orientată la dezescaladare, precum şi reţinerea Rusiei, care include sancţiuni economice, întărirea aliaţilor din cadrul NATO şi a Ucrainei. În afară de aceasta, reprezentantul Casei Albe a confirmat intenţiile SUA de a respecta principiul „nimic despre aliaţi şi parteneri fără ei”. În legătură cu aceasta, funcţionarul a atras atenţia că în decursul următoarelor zile – până la începutul negocierilor cu ruşii, SUA, împreună cu aliaţii şi partenerii, inclusiv cu Ucraina, vor continua consultările intensive. Potrivit lui, ambii preşedinţi au căzut de acord că există chestiuni în care părţile pot obţine un progres esenţial, precum şi aspecte unde este imposibil să ajungi la vreo înţelegere.

Ukrinform precizează că joi a avut loc convorbirea telefonică între Preşedintele SUA, Joe Biden, şi liderul rus, Vladimir Putin, care a durat 50 minute. Tema ei s-a referit la creşterea prezenţei militare a Federaţiei Ruse la frontierele cu Ucraina.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий