Crearea comunităților teritoriale unite: Specificul herțean

maxresdefault

În raionul Herţa discuţiile privind crearea comunităţilor teritoriale unite „clocotesc” mai mult decât în alte raioane, dar paşi concreţi abia de se fac. Aici au dominat două idei: ca toate localităţile din raion să formeze o singură comunitate teritorială cu centrul la Herţa, astfel păstrându-se posibilităţile soluţionării mai bune a problemelor culturale şi spirituale ale populaţiei româneşti şi specificul de „unic raion românesc din ţară” ; sau să fie create mai multe comunităţi teritoriale cu prevalarea intereselor locale. Prima idee nu a rezistat chiar de la bun început. Satul Bucovca a pretins să adere la comunitatea teritorială unită Tereblecea din raionul Hliboca, căci se află mai aproape decât de Herţa, şi, în sfârşit, a reuşit, iar satul Ostriţa chiar a încercat formarea comunităţii împreună cu localitatea Mahala, din raionul Noua Suliţă, dar planurile au eşuat când din cauza legilor, când a adepţilor altor propuneri. Şi iată că recent a fost pusă în discuţie problema creării comunităţii teritoriale unite Ostriţa, Ţureni şi Horbova. Cât de reale sunt şansele? — ne-am interesat la primarii acestor sate.

Vasile ŢURCAN, primarul satului Ostriţa: Am lansat această idee cu doi ani în urmă, dar ea nu a fost luată în seamă. A apărut propunerea unirii noastre cu Mahala — două sate cu venituri considerabile ce puteau să asigure dezvoltarea economică a comunităţii. Au apărut obstacole şi unii săteni de ai noştri credeau că în rezultatul creării comunităţii va dispărea primăria din sat. Explicaţiile mele că totul rămâne pe loc şi că vor avea serviciile necesare în sat nu au fost convingătoare pentru ei. Deci, am revenit la ideea iniţială de a crea o comunitate teritorială împreună cu satele Ţureni şi Horboba. Am trimis propunerile noastre acestor două primării şi primarul de la Ţureni, Lilia lastremsca, şi cel de la Horbova, Dan Crâşmaru, m-au susţinut. Horbovenii au organizat repede sesiunea Consiliului sătesc şi au votat pentru crearea comunităţii. La Ţureni sesiunea urmează să aibă loc. Eu sper în rezolvarea pozitivă a acestei probleme.

Dan CRÂŞMARU, primarul satului Horbova: Pentru Horbova o astfel de comunitate ar fi avantajoasă. Centrul administrativ să fie la Ostriţa, iar cel cultural — în satul nostru. Deoarece Ostriţa se află la un kilometru de Cernăuţi, am putea obţine ca deservirea medicală a populaţiei din aceste sate să fie în centrul regional, dar nu la Herţa. În afară de aceasta, se prevede să avem la Horbova un centru de prestare a serviciilor administrative, ceea ce este un „plus” pentru sătenii noştri.

Dacă sesiunea Consiliului sătesc Ţureni va susţine ideea creării unei astfel de comunităţi, va urma o adunare generală şi, conform legii, documentele vor fi înaintate instanţei respective.

Vasile CARLAȘCIUC

În foto: Primarul satului Ostrița, Vasile ŢURCAN

Добавить комментарий